Premierul Ilie Bolojan spune că statul nu e neputincios, ci a tolerat ani la rând adoptarea de legi proaste care au permis managerilor din companiile publice să-și facă contracte de management pe mai mulți ani fără nicio condiție de performanță.
30.10.2025, 20:26 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Declaratiile vin in contextul prezentarii unui studiu Ipsos la Antena 1, care arata ca 60% dintre romani considera ca guvernul ar trebui sa rezolve ca prioritate coruptia din institutiile publice. Pe locul doi se situeaza inflatia si scumpirile (53%), urmata de politica fiscala si transparenta cheltuielilor publice (39%). "Statul nu este neputincios, dar prin tolerarea de catre ministri in ultimii ani, prin legi care au fost adoptate prost, prin proceduri care au debalansat lucrurile, intr-o buna parte din companii, oamenii uzitand de legi altfel normal gandite, si-au facut contracte de management pe cativa ani de zile", a explicat Bolojan. Premierul a subliniat ca aceste contracte nu pun conditii ca managerii sa faca performanta, astfel ca acestia "n-au niciun fel de motivatie, niciun fel de fortare pentru a face performanta". Bolojan: Ministerele au o mare responsabilitate Bolojan a dat ca exemplu Romatsa, unde conducerea si-a majorat anul acesta salariile de la 72.000 de lei lunar la 142.000 de lei lunar brut. "Asta inseamna, va puteti da seama, aproape 20.000 de euro salariu net. In momentul in care o companie de tip monopolist, care isi incaseaza veniturile in orice conditii, are astfel de dublari de salarii pe luna, chiar daca sunt teoretic acoperite de spatii legale, sunt total anormale", a declarat premierul. Un alt caz prezentat de Bolojan este cel al Administratiei Canalelor Navigabile, unde directorii si-au dublat salariile in conditiile in care profitul companiei a scazut foarte mult. "Ministerele au o mare responsabilitate pentru ca au tolerat pana acum astfel de contracte. Acum, tot ce ajunge in guvern este verificat in asa fel incat sa le punem conditii acolo unde, de exemplu, ai pierderi. Nu mi se pare normal sa primesti an de an o subventie tot mai mare, sa-ti dea statul bani din banii pe care imprumutam pentru ca nu-i avem si, in timpul asta, sa nu-ti reduci nicio cheltuiala, sa nu iei nici o masura si iei nevoie de planuri de rezultate", afirma premierul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.