|
16.03.2026, 13:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Daca Romania pune bazele sale la dispozitia Statelor Unite, acest lucru ar echivala cu participarea la o agresiune militara impotriva Iranului", a declarat Baghaei, luni, in cadrul conferintei de presa saptamanale. Potrivit aceleiasi surse, oficialul iranian a spus ca o astfel de miscare ar fi inacceptabila din perspectiva dreptului international si ar atrage raspunderea internationala a Romaniei. Declaratia vine la cateva zile dupa ce Romania a aprobat solicitarea Statelor Unite de a disloca pe teritoriul sau avioane de realimentare, echipamente de monitorizare si sisteme de comunicatii prin satelit pentru operatiuni legate de Iran. Decizia a fost aprobata la 11 martie atat de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, cat si de Parlament. Presedintele Nicusor Dan a afirmat atunci ca echipamentele americane sunt "defensive" si nu transporta munitie, precizand ca acestea sunt corelate cu sistemul de aparare antiracheta de la Deveselu si cu parteneriatul strategic romano-american. Sosirea echipamentelor si a militarilor americani Ministrul Apararii, Radu Miruta, a spus in weekend ca Romania a fost notificata ca echipamentele si militarii urmeaza sa vina "de indata". "Cand vor veni echipamentele, e o chestiune de ore, de zile, adica nu e o treaba de luni de zile. Aceste dispozitive pe care Parlamentul le-a aprobat la propunerea presedintelui Romaniei, care cresc capacitatea de aparare pe teritoriu national, ele vin insotite de personal militar care le gestioneaza", a spus Radu Miruta. El spune ca ar urma sa ajunga in Romania intre 400 si 500 de militari americani. "Eu, ca ministru al Apararii, sunt preocupat de o prezenta suplimentara a trupelor americane pe teritoriul national, pentru ca asta e un spor de securitate, asta e o garantie suplimentara de securitate. Evident ca sunt niste costuri, evident ca sunt niste analize, insa din discutiile pe care le-am avut urmeaza, pentru intarirea flancului estic, pentru utilizarea dispozitivelor care tocmai au fost votate in Parlament, care cresc capacitatea Romaniei de aparare, sa vina si undeva intre 400 si 500 de militari", a mai spus ministrul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.