![]() |
Israelul a anunțat că va opri zeci de organizații umanitare care lucrează în Gaza în termen de 36 de ore pentru neîndeplinirea noilor cerințe stricte de a furniza datele personalului palestinian și internațional desfășurat în teritoriul devastat.
31.12.2025, 00:50 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Lista grupurilor afectate de interdictie include unele dintre cele mai cunoscute organizatii umanitare din lume, precum ActionAid, International Rescue Committee si Medecins Sans Frontieres (MSF), potrivit The Guardian. Anuntul de marti al Ministerului Afacerilor Diasporei vine pe fondul unor furtuni puternice care, in ultimele zile, au distrus mii de corturi in Gaza, exacerband o criza umanitara deja acuta. Ministrii de externe din 10 state au exprimat "ingrijorari serioase" cu privire la "o noua deteriorare a situatiei umanitare" din teritoriul devastat, afirmand ca situatia este "catastrofala". "Pe masura ce iarna se apropie, civilii din Gaza se confrunta cu conditii ingrozitoare, cu ploi abundente si temperaturi in scadere", au declarat ministrii Marii Britanii, Canadei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Islandei, Japoniei, Norvegiei, Suediei si Elvetiei intr-o declaratie comuna transmisa marti de Ministerul de Externe al Regatului Unit. In declaratie se mai arata ca "1,3 milioane de persoane au nevoie in continuare de asistenta urgenta pentru adaposturi. Peste jumatate din unitatile sanitare sunt doar partial functionale si se confrunta cu lipsuri de echipamente si provizii medicale esentiale. Prabusirea totala a infrastructurii de salubritate a lasat 740.000 de persoane vulnerabile la inundatii toxice". Israelul a blocat accesul la sute de articole Ministrii au cerut ONU si partenerilor sai sa isi continue activitatea in Gaza si ridicarea "restrictiilor [israeliene] nerezonabile asupra importurilor considerate a avea dubla utilizare". Israelul a blocat accesul a sute de articole in Gaza, pe motiv ca ar putea fi folosite de Hamas pentru reconstruirea tunelurilor sau in scopuri militare. Printre articole se numara echipamente medicale si de adaposturi vitale. Ministrii au cerut, de asemenea, deschiderea punctelor de trecere a frontierei pentru a creste fluxul de ajutor umanitar catre Gaza, afirmand ca coridoarele pentru transportul marfurilor au ramas inchise sau sever restrictionate pentru ajutorul umanitar, inclusiv Rafah, cel mai mare punct de intrare care duce direct in Egipt.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.