18.11.2025, 14:26 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Analiza de risc, coroborata cu informatiile oficiale transmise de autoritatile ucrainene, indica faptul ca incendiul a fost stins, iar situatia nu mai prezinta niciun pericol pentru populatie", a transmis ISU Tulcea. Prin urmare, incepand de marti, de la ora 14.00, locuitorii din satul Plauru se pot intoarce la domiciliu. Marti dimineata s-a permis revenirea acasa a locuitorilor din Ceatalchioi. "Subliniem ca masura evacuarii celor doua localitati (Ceatalchioi si Plauru) a fost dispusa pentru protejarea locuitorilor, a persoanelor care tranzitau zona expusa riscului si pentru prevenirea unor situatii de urgenta generate de o eventuala agravare a contextului, risc care la acel moment era unul semnificativ", sustin pompierii din Tulcea. Incidentul a inceput luni dimineata, cand nava ce transporta GPL a fost lovita de o drona in timp ce naviga pe Dunare, in apropierea judetului Tulcea. Potrivit Ministerului Apararii Nationale, sistemele de monitorizare si supraveghere radar au detectat tinte in spatiul aerian ucrainean, aproape de granita Romaniei. MApN a notificat IGSU pentru declansarea procedurilor de alertare, iar la ora 02:30 a fost emis un mesaj RO-Alert pentru populatia din nordul judetului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.