×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Liberalii nu vor vota decât amendamentele negociate în Coaliție - surse

Liberalii nu vor vota decât amendamentele negociate în Coaliție - surse

Liberalii nu vor vota alte amendamente decât cele negociate în Coaliție, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

16.03.2026, 15:39 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

In sedinta Biroului Executiv (BEx) al PNL s-a votat pentru mandatarea parlamentarilor PNL de a nu face propuneri la momentul bugetul ajunge la votul alesilor. De asemenea, parlamentarii au fost mandatati a nu vota niciun amendament in afara de cele negociate in Coalitie, respectiv varianta adoptata de Guvern. Pentru cele doua mandate, in unanimitate liberalii au fost "pentru". PSD a depus, luni, o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2026. Amendamentele depuse de PSD mai vizeaza, printre altele, si eliminarea CASS pentru unele categorii, respectiv mame, veterani de razboi, persoane invalide, personal monahal, fiindca nu acest lucru nu este un privilegiu, ci "un sprijin firesc". De asemenea, PSD ar vrea sa acorde ajutoare one/off si pentru pensionarii militari cu pensii mai mici de 3.000 de lei. Impactul bugetar ar fi de 10 milioane de lei pentru pensiile MAI si 12 milioane de lei la MApN. De asemenea, o alta propunere este aceea de a aloca 100 de milioane de lei pentru bratarile electronice folosite in sistemul de supraveghere judiciara. Amendamentele mai vizeaza si alocarea unor venituri suplimentare, care sa vina drept sprijin pentru familiile cu venituri mici si copii, ajutoare pentru familiile care au in intretinere copii cu dizabilitati, dar si un ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public. Cu o zi inainte, Consiliului Politic National al PSD a decis sa voteze bugetul de stat pentru anul 2026, dar reprezentantii partidului au anuntat ca vor depune amendamente.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare