![]() |
19.12.2025, 03:37 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Summit-ul UE de la Bruxelles s-a incheiat dupa miezul noptii fara un acord privind utilizarea activelor rusesti inghetate, a anuntat un oficial UE citat de Politico. Miza discutiilor a fost uriasa. In statele UE sunt "inghetate" aproximativ 200 miliarde de euro apartinand bancii centrale a Rusiei. Cea mai mare parte a activelor se afla in Belgia care se opune propunerii invocand riscuri de securitate. Propunerea discutata si respinsa ar fi transformat aceste fonduri, direct sau prin mecanisme de garantie, intr-un "imprumut de reparatii" pentru Kiev. Varianta a fost analizata deoarece ucrainenii risca sa ramana fara bani incepand de la jumatatea lui 2026, conform evaluarilor folosite in timpul negocierilor. Liderii UE ar putea propune un imprumut pentru Ucraina In continuare liderii UE vor lua in considerare o solutie bazata pe imprumuturi comune. La solicitarea Politico, doi oficiali UE au declarat ca o noua versiune preliminara a concluziilor ar putea sa prevada implementarea unei solutii de finantare temporara pe termen mediu. Se pare ca liderii europeni sunt de acord "sa acorde un imprumut Ucrainei... pe baza imprumuturilor UE de pe pietele de capital, sustinute de marja de manevra a bugetului UE". Practic, liderii se concentreaza pe un acord care ar majora datoria UE pentru a finanta Ucraina in urmatorii doi ani. Un aspect cheie al operatiunii este de a scoate Ungaria, Cehia si Slovacia, care se opun acordarii unui ajutor suplimentar Ucrainei, din schema comuna de datorii. Valoarea totala a imprumutului nu a fost stabilita. Discutiile de la varful UE vizeaza suma de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina pe o perioada de doi ani.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.