×

Accesează
contul existent

Externe

Macron, mesaj de ultimă oră după convorbirea cu președintele Iranului

Macron, mesaj de ultimă oră după convorbirea cu președintele Iranului

16.03.2026, 01:08 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Mesajul lui Macron vine intr-un moment de tensiune extrema in Orientul Mijlociu. Franta a anuntat in ultimele zile desfasurarea a aproximativ 12 nave militare, inclusiv grupul de lupta al portavionului Charles de Gaulle, in Mediterana, Marea Rosie si, eventual, in zona Stramtorii Ormuz, Parisul sustinand ca obiectivul este unul defensiv si vizeaza protejarea aliatilor, descurajarea unei extinderi a conflictului si securizarea rutelor maritime comerciale. Macron a insistat in postare ca "libertatea de navigatie" prin Stramtoarea Ormuz trebuie restabilita cat mai rapid. Miza este una majora pentru economia globala: prin aceasta ruta tranziteaza aproximativ 20% din petrolul si gazul natural lichefiat la nivel mondial, iar Parisul incearca sa construiasca o coalitie care sa poata securiza traficul maritim dupa calmarea fazei celei mai intense a confruntarilor. Contextul tensionat Contextul regional s-a degradat accelerat dupa izbucnirea, la 28 februarie, a razboiului dintre Statele Unite, Israel si Iran. Potrivit Reuters, statele din Golf au fost lovite de peste 2.000 de atacuri cu rachete si drone de la inceputul conflictului, iar luptele au afectat si Libanul, unde Hezbollah s-a implicat direct impotriva Israelului. In paralel, liderii G7 au discutat impactul crizei asupra pietei energetice, dupa ce preturile petrolului au urcat puternic pe fondul temerilor legate de blocarea transportului prin Ormuz. In postarea sa, presedintele francez a reluat si dosarul sensibil al celor doi cetateni francezi, Cecile Kohler si Jacques Paris, cerand ca acestia sa poata reveni "in siguranta" in Franta. Cazul lor ramane un punct major de tensiune intre Paris si Teheran. Ministerul francez de Externe a anuntat in noiembrie 2025 ca cei doi au fost transferati la resedinta Frantei din Teheran si sunt in siguranta, insa Reuters relata atunci ca ei ramaneau sub supraveghere judiciara in Iran, in asteptarea revenirii efective in Franta. Macron a mai sustinut ca numai un nou cadru politic si de securitate poate garanta pacea in regiune si a reafirmat pozitia Parisului potrivit careia Iranul nu trebuie sa dobandeasca arma nucleara. Aceasta linie este sustinuta si de Agentia Internationala pentru Energie Atomica, care a cerut revenirea urgenta la diplomatie si negocieri, avertizand ca fara cooperarea deplina a Teheranului nu poate oferi garantii ca programul nuclear iranian este exclusiv pasnic.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare