![]() |
În Ședința de Guvern din 12 februarie 2026 a fost aprobată o Hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului și acvaculturii.
12.02.2026, 14:09 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Hotararea adoptata astazi are ca obiectiv modernizarea si simplificarea modului in care sunt gestionate fondurile destinate garantarii creditelor agricole. Astfel, elaborat in baza OG nr. 19/2025, actul normativ elimina barierele birocratice si optimizeaza fluxurile financiare pentru sprijinirea politicilor agricole comune. Noul cadru legal vizeaza eficientizarea activitatii fondurilor de garantare (FGCR si FNGCIMM) prin urmatoarele masuri cheie: Alinierea evidentelor contabile cu standardele internationale in domeniu: s-a eliminat obligatia de a inregistra sumele puse la dispozitie de MADR ca "imprumuturi subordonate". Acestea vor fi evidentiate distinct, reflectand mai fidel realitatea financiara si accelerand procesele de raportare. Claritate in asumarea riscului: statul roman, prin MADR, isi asuma direct riscul de credit pentru angajamentele contractate prin fondurile de garantare. Aceasta clarificare ofera o mai mare siguranta partenerilor bancari si, implicit, conditii mai bune pentru fermieri. Reguli unitare pentru reintregirea fondurilor: s-a creat un mecanism unitar prin care sumele utilizate pentru plata garantiilor executate pot fi reintregite direct de la bugetul de stat. Acest lucru asigura continuitatea fluxului de garantare fara blocaje financiare. Suport extins pentru acvacultura si pescuit: se reglementeaza acordarea scrisorilor de garantie pentru Programul 2021-2027, pe seama sumelor gestionate de FGCR si FNGCIMM, facilitand absorbtia fondurilor europene in acest sector. "Prin intermediul acestui act normativ, transformam mecanismele de garantare din instrumente rigide in parghii reale de sustinere a fermierilor. Simplificam contabilitatea, clarificam riscurile si ne asiguram ca fondurile ramase neutilizate se intorc in sectorul agricol prin noi scheme de minimis sau garantii solide," a declarat ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Florin-Ionut Barbu. O modificare strategica importanta priveste refolosirea fondurilor neutilizate (inclusiv cele ramase din Programul SAPARD sau din rambursarea creditelor garantate). Aceste sume vor putea fi directionate rapid catre majorarea capitalului social al FGCR, finantarea schemelor de minimis pentru care MADR este furnizor ori catre acoperirea costurilor de derulare a programelor de sprijin.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.