![]() |
Marea Britanie oferă 20 de milioane de lire Ucrainei pentru a repara și proteja rețeaua energetică a țării în contextul temperaturilor extrem de scăzute.
16.01.2026, 09:55 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Marea Britanie ofera inca 20 de milioane de lire sterline pentru a ajuta Ucraina sa repare si sa protejeze infrastructura energetica afectata, relateaza Kyiv Post. Situatia este cu atat mai grava avand in vedere conditiile cu temperaturi scazute si atacurile rusesti care au lasat sute de mii de oameni fara electricitate si caldura. Guvernul britanic a facut anuntul in timp ce Londra si Kievul marcheaza prima aniversare a parteneriatului lor de 100 de ani, celebrata vineri in capitala Ucrainei. Oficialii britanici au spus ca finantarea vizeaza nevoile urgente ale iernii. In aceasta perioada, milioane de ucraineni, inclusiv copii si persoane in varsta, se confrunta cu pene de curent si lipsa incalzirii, in conditii de temperaturi sub zero grade. Suma va fi folosita pentru repararea si restaurarea instalatiilor afectate, protejarea echipamentelor energetice si sustinerea producerii de energie, pentru a asigura electricitate si caldura in locuinte, spitale si scoli. Pe langa sprijinul energetic, Londra a anuntat si extinderea programului de parteneriat scolar dintre Marea Britanie si Ucraina. In urmatorii trei ani, alte 300 de scoli vor participa la initiativa, ajungandu-se la aproximativ 54.000 de elevi din ambele tari, noteaza Kyiv Post. Anuntul britanic urmeaza sprijinului Italiei, care a inceput sa trimita cazane industriale de mare capacitate Ucrainei, ca parte a unui pachet de ajutor energetic de urgenta. Echipamentele, cu puteri intre 550 si 3.000 de kilowati, ajung la unitatile critice cele mai afectate de intreruperi. Valoarea totala a livrarii italiene se ridica la 1,85 milioane de euro. Situatie de urgenta energetica Presedintele Volodimir Zelenski a spus ca Ucraina a declarat stare de urgenta energetica din cauza atacurilor constante asupra infrastructurii. Cu temperaturi care coboara pana la -17C, atacurile rusesti au lasat unele zone ale capitalei fara incalzire, in timp ce orasul se apropie de un colaps sistemic. Oleksandr Kharchenko, directorul Centrului de Cercetare Energetica din Ucraina, a mentionat ca situatia din Kiev este fara precedent la nivel mondial. "Atacurile asupra infrastructurii energetice la -15C [5F] intr-un oras dependent de incalzire centralizata sunt fara precedent in lume", a declarat Kharchenko.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.