|
Aproximativ o mie de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au venit marți, la București, pentru a protesta în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Aceștia sunt nemulțumiți de concedierile anunţate de la 1 aprilie, dar și de lipsa unui contract colectiv de muncă.
24.03.2026, 16:46 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Manifestatia este autorizata pana la ora 17:00, iar participantii la protest au venit cu steaguri, vuvuzele si bannere sau coli de hartie cu mesaje. Printre mesajele de pe pancartele acestora se regasesc: "Condamnati Gorjul la moarte economica", "Restructurare responsabila, nu inchidere. Salvati CEO", "Gorjul traieste prin C.E. Oltenia". Principala teama a minerilor este pierderea locurilor de munca. In jur de 1.800 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia au contracte pe perioada determinata, iar in cazul acestora, datele de 1 aprilie si 1 mai ar putea reprezenta ultima zi de munca in cazul in care autoritatile nu gasesc o solutie rapida. "E a doua oara cand venim la Bucuresti, plus ca la Gorj de doua saptamani stam in strada mereu, nu ne asculta nimeni, nici conducerea noastra de la CEO, nici parlamentarii de Gorj. (...) Munca e foarte grea. Pe timp de iarna frig, pe timp de vara, caldura si praf. (...) Nu cerem sa ni se mareasca salariile, ci sa ne tina locurile de munca", a declarat unul dintre participantii la manifestatie. Protestatarii prezenti solicita premierului Ilie Bolojan sa renegocieze conditiile asumate prin PNRR cu Comisia Europeana. Pe de alta parte, minerii cer ca planul de inchidere definitiva a activitatii miniere, stabilit pentru anul 2030, sa fie supus unei revizuiri. Proteste in legatura cu aceasta situatie au avut loc si in Targu-Jiu in ultima perioada, unde minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-au declarat nemultumiti fata de concedierile anuntate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.