![]() |
Discuțiile privind programul nuclear dintre Statele Unite și Iran sunt preconizate să aibă loc vineri în Oman, a declarat un diplomat regional, în contextul în care se prefigurează o posibilă confruntare, pe fondul consolidării forțelor militare americane în Orientul Mijlociu de către președintele Donald Trump.
04.02.2026, 11:14 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Trump a avertizat public ca "lucruri rele" s-ar putea intampla daca nu se ajunge la un acord, amplificand presiunea asupra Teheranului, scrie Reuters. Iranul, la randul sau, a transmis ca nu va face concesii privind programul sau de rachete balistice, considerat o "linie rosie" in negocieri. Formatul discutiilor ramane incert Potrivit jurnalistului Axios Barak Ravid, administratia americana a acceptat solicitarea Iranului de a muta negocierile din Turcia in Oman. De asemenea, se poarta discutii privind participarea unor state arabe si musulmane din regiune, insa Teheranul ar prefera negocieri strict bilaterale cu Washingtonul. Surse apropiate negocierilor au declarat ca la discutii ar urma sa participe Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, alaturi de emisarul special al SUA, Steve Witkoff, si ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi. Initial, erau asteptati si oficiali din Arabia Saudita, Qatar, Egipt, Emiratele Arabe Unite si Pakistan. Incidentele militare cresc riscul escaladarii Tensiunile dintre cele doua state s-au amplificat dupa ce un avion de vanatoare american F-35 a doborat o drona iraniana care s-a apropiat "agresiv" de portavionul USS Abraham Lincoln in Marea Arabiei. Iranul a confirmat pierderea contactului cu o drona aflata in ape internationale, fara a preciza cauza. Intr-un alt incident, fortele Gardienilor Revolutiei Islamice au hartuit un petrolier sub pavilion american in Stramtoarea Hormuz, cerandu-i sa opreasca motoarele. Nava a refuzat si si-a continuat traseul. Cereri americane si pozitia Teheranului Surse iraniene au declarat ca SUA cer trei conditii pentru reluarea negocierilor nucleare: oprirea completa a imbogatirii uraniului, limitarea programului de rachete balistice, incetarea sprijinului pentru gruparile aliate din regiune. Iranul considera aceste cerinte drept incalcari ale suveranitatii sale, programul de rachete fiind cel mai sensibil subiect. Oficiali iranieni se tem ca un atac american ar putea declansa noi proteste interne, pe fondul nemultumirilor sociale deja existente. Prioritatea declarata a diplomatiei ramane evitarea unui conflict militar si detensionarea relatiilor bilaterale.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.