×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Să rămânem uniți și să privim împreună cu...

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Să rămânem uniți și să privim împreună cu optimism spre viitor

15.03.2026, 10:13 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Seful statului a aratat ca aceasta Ziua Maghiarilor de Pretutindeni reprezinta "o sarbatoare speciala a concetatenilor nostri care celebreaza apartenenta la un spatiu comun de istorie, limba, traditii si cultura". "Este, totodata, un prilej pentru a aprecia contributia maghiarilor din Romania la dezvoltarea natiunii noastre prin dialog interetnic si intercultural, ca mod de existenta pasnica si de colaborare pentru a construi un viitor impreuna. In aceasta zi festiva, sa ne reamintim cat de important a fost sprijinul activ al acestei comunitati pentru revenirea Romaniei la democratie dupa anii comunismului si, ulterior, pentru asumarea fara rezerve a valorilor europene si euroatlantice", a scris seful statului. "Cand societatea s-a divizat, Romania a stagnat" In mesajul sau, acesta a subliniat ca parteneriatul dintre majoritate si minoritati a fost un element esential pentru modernizarea Romaniei si integrarea in Uniunea Europeana. "Parteneriatul permanent intre majoritate si minoritati a reprezentat un punct forte in modernizarea tarii noastre si in integrarea deplina in Uniunea Europeana. Proiectul european inseamna, pentru toti cetatenii romani, indiferent de etnie, principii fondatoare pentru societatea noastra si resurse pentru reducerea decalajelor de dezvoltare ale regiunilor din Romania. Sunt convins ca, punand in continuare mai presus de toate solidaritatea, cultivand dialogul si echilibrul in societate, vom opri orice incercari de fragmentare, de dezbinare ideologica ori de instrumentalizare politica a apartenentelor etnice.Sa nu uitam ca avem cu totii aceleasi deziderate - libertate, demnitate si speranta pentru o viata mai buna. Nu sunt simple cuvinte, ci repere morale si civice care definesc o Romanie europeana moderna, capabila sa valorifice diversitatea sa", a subliniat Nicusor Dan. "Istoria noastra comuna ne-a aratat ca atunci cand societatea s-a divizat, Romania a stagnat. Cand a existat dialog si cooperare, Romania a progresat", a mai spus presedintele. Seful statului le-a transmis cetatenilor romani de etnie maghiara urari cu ocazia acestei sarbatori si si-a exprimat speranta ca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni va intari increderea in societatea romaneasca si in consolidarea unei Romanii democratice si prospere. "Sa ramanem uniti si sa privim impreuna cu optimism spre viitor!", a transmis Nicusor Dan.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare