20.11.2025, 12:42 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, a transmis joi pe pagina sa de X ca Romania a avansat semnificativ in procesul de aderare la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). "Romania a facut inca un pas decisiv spre aderarea la OCDE. Am promulgat saptamana aceasta legea privind intarirea regulilor de integritate in institutiile publice, un pachet complex de masuri care introduce restrictii clare inainte si dupa exercitarea functiilor publice, pentru a preveni conflictele de interese si influenta nejustificata asupra deciziilor statului.", a spus presedintele. Legea promulgata stabileste reguli stricte pentru functionarii cu responsabilitati sensibile, cum sunt cei implicati in achizitii publice, autorizari, gestionarea fondurilor europene, audit, reprezentare juridica, precum si functii de conducere si demnitati publice. Aceasta prevede o perioada de "reflectie" de 12 luni, in care persoanele vizate nu pot lua decizii sau incheia contracte cu firme la care au lucrat anterior. Totodata, legea obliga depunerea declaratiilor pre si post-angajare si introduce un mecanism de verificare si sanctionare administrat de Agentia Nationala de Integritate. Practic, masurile urmaresc sa impiedice conflictele de interese si influentele nejustificate asupra deciziilor autoritatilor. Nicusor Dan a spus ca acest pas are o mare importanta pentru aderarea Romaniei la OCDE. "Este o conditie cheie in procesul de aderare la OCDE, un standard de integritate pe care Romania il indeplineste acum aproape integral. Practic, ne apropiem de finalizarea cadrului legislativ necesar pentru a demonstra ca institutiile noastre functioneaza transparent, responsabil si predictibil, in conformitate cu criteriile cerute de OCDE." Proiectul de lege a fost analizat de Grupul de lucru al OCDE pentru integritate, care a apreciat angajamentul statului roman in sustinerea transparentei. Adoptarea acestor masuri reprezinta, de fapt, un semn clar ca Romania se ridica la standardele tarilor cu democratii stabile, consolidate, "Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea Romaniei la OCDE in 2026.", a notat presedintele.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.