![]() |
18.01.2026, 03:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Guvernatoarea statului Virginia, Abigail Spanberger, a renuntat la traditia vestimentara respectata de zeci de ani la ceremoniile de investire si a aparut imbracata in alb, un simbol al miscarii pentru dreptul de vot al femeilor. Ghidul oficial de protocol al statului Virginia prevede ca barbatii sa poarte redingote, iar femeile sunt indemnate sa aleaga tinute inchise la culoare la ceremoniile de investire. La ceremonia care a avut loc sambata, multi dintre participanti, inclusiv sotul noii guvernatoare, au respectat intocmai aceasta regula. Ruptura de traditie Insa democrata Abigail Spanberger, prima femeie aleasa guvernator al Virginiei in noiembrie 2025, a ales sa se delimiteze de acest protocol, potrivit Associated Press. Tinuta sa - un palton alb, lung, cu nasturi aurii, purtat impreuna cu manusi albe - a fost interpretata ca un omagiu adus miscarii pentru dreptul de vot al femeilor si luptei pentru drepturi civice. Guvernatoarea a explicat, intr-un interviu acordat inaintea investirii, ca nu intentioneaza sa continue traditia. "Nu voi purta un morning coat, ca sa nu dezamagesc pe nimeni", a declarat ea, referindu-se la redingota prevazuta de protocolul oficial al ceremoniei. Gest cu greutate istorica In discursul de investire, Abigail Spanberger a subliniat importanta istorica a momentului si a evocat eforturile generatiilor care au luptat pentru dreptul de vot al femeilor, fara a apuca sa vada o femeie ajungand in aceasta functie. "Pastrez un profund sentiment de recunostinta fata de toti cei care au muncit, generatie dupa generatie, pentru a se asigura ca femeile pot fi printre cei care voteaza, desi ei nu puteau decat sa viseze la o zi ca aceasta", a spus guvernatoarea.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.