![]() |
14.10.2025, 06:00 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
14 octombrie este, in fiecare an, zi de mare bucurie pentru credinciosii crestin-ortodocsi de pretutindeni din lume. In chip deosebit, insa, este aceasta zi cinstita in Moldova, acolo unde, de mai bine de 350 de ani, sunt pastrate cu mare cinste moastele sfintei. Sa nu nesocotim, insa, cinstea pe care i-o acorda si crestinii din celelalte parti ale tarii, nu doar prin inchinaciune la cuvioasa, ci si prin botezarea copiilor cu numele ei. Loc de pelerinaj pentru crestinii de peste tot In fiecare an, la Catedrala Mitropolitana a Iasilor, zeci de mii de pelerini din toata tara si din lume vin in mod special ca sa se inchine la moastele sfintei mult si grabnic-ajutatoare. Nu putini sunt cei ce pot depune marturie pentru interventia miraculoasa a sfintei in viata lor, ca o mijlocitoare intre om si Dumnezeu. Evlavia pe care poporul roman (si, de fapt, ortodocsii de pretutindeni) i-o acorda sfintei nu este altceva decat unitatea de credinta care strabate tot trupul crestin, de pretutindeni. Familia Sfanta Cuvioasa Parascheva s-a nascut in anul 1025, fix acum o mie de ani, in satul Epivata (actualul Selimpasa) - o localitate in nord-vestul Turciei, in apropiere la 50 de km de Constantinopol. Parintii ei, o familie instarita: mama - Sofia, tatal - Nechita, fratele - Eftimie (care se va fi nevoit si el intr-o manastire din Constantinopol si va fi ajuns episcop de Madit - Turcia). Desi nu sunt cunoscute detalii despre studiile Paraschivei, este de presupus ca, dat fiind faptul ca provenea dintr-o familie instarita si ca era aproape de un marele centru cultural al Constantinopolului, aceasta va fi avut parte de o educatie aleasa. Monahismul De mic copil isi impartea hainele cu cei saraci - mereu venea acasa cu hainele ponosite ale saracilor pentru ca pe ale ei, cele bune, le-a impartit celor nevoiasi, deci natura milostiva a Paraschevei s-a manifestat de mica. Pentru ca parintii ei au vrut s-o casatoreasca, Parascheva a plecat la manastire undeva prin Heracleea Pontului (acum, locul se numeste Karadeniz Eregli), unde s-a nevoit cinci ani. De aici, a plecat sa se inchine la Locurile Sfinte din Ierusalim, de unde n-a mai plecat. Intr-o noapte de nevointa, un inger i s-a aratat in vis, spunandu-i sa lase pustia si sa se intoarca in patria sa. Pe atunci, avea in jur de 25 de ani. Activitatile filantropice si trecerea la Domnul Ajunsa inapoi in Epivata, Sfanta Parascheva s-a dedicat cu totul activitatilor filantropice de tot felul. A intemeiat un camin pentru saraci, orfani, vaduve si suferinzi, ducand mai departe eforturile sale de pana atunci - Parascheva li s-a dedicat mereu celor mai napastiti ai sortii, aceasta a fost preocuparea ei permanenta. La numai 27 de ani, Sfanta Parascheva s-a mutat la cele vesnice. A fost inmormantata pe malul Marii Marmara, nu departe de Biserica "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Kallicrateia, acolo unde si-a continuat nevointele dupa intoarcerea de la Ierusalim, nestiuta de nimeni. I-au aflat trupul nestricacios Dupa mai multi ani de la trecerea sa la cele vesnice, in apropierea mormantului sfintei a fost ingropat si un marinar, adus de valurile marii la tarm. In noaptea urmatoare, niste oameni evlaviosi ai locului au visat-o pe sfanta spunandu-le sa-i dezgroape trupul de langa acel om, pentru ca, dezgropand-o, sa-l afle nestricat de vreme si mirosind a buna mireasma. Preotul care ii insotea pe cei doi a vrut, initial, sa ingroape trupul sfintei in cimitirul satului, dar patriarhul Constantinopolului, Mihail Cerularie (1043 - 1058) a dispus ca trupul sfintei sa fie ingropat cu mare cinste in Biserica "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", unde au odihnit vreme de doua sute de ani. Stramutata in mai multe locuri In 1238, Mitropolia din Tarnovo a fost ridicata la rang de Patriarhie, in timpul lui Ioan Assan al II-lea (1218 0 1241). Atunci, sfintele moaste ale Cuvioasei au fost stramutate la Tarnovo, unde au ramas pana in 1393, an in care sultanul Baiazid al II-lea Fulgerul (Ilderim) a distrus orasul, iar Patriarhia a fost desfiintata. Moastele sfintei au fost mutate la Vidin, unde au ramas intre 1393 si 1398, dupa cum scrie Grigorie Tamblac, biograful Sfintei Parascheva, intr-un panegiric rostit in Serbia in 1422. Din Vidin, sfintele moaste au fost aduse la Belgrad, unde au stat 125 de ani, oferite fiind de sultanul Baiazid cneaghinei Serbiei, Militza, care le-a asezat in biserica ridicata in cinstea cuvioasei. In 1521, otomanii au ocupat Serbia, iar moastele sfintei au fost aduse la Constantinopol, dar nu intr-o biserica, dupa cuviinta, ci in palatul sultanului Soliman Magnificul. Dar slujitorii palatului amenintau sa le distruga, din cauza multeor minuni savarsite de sfanta, intarindu-i pe multi in credinta crestina, astfel ca patriarhul ecumenic Teolipt (1513 - 1522)le-a rascumparat pentru 12.000 ducati de aur si le-a asezat in biserica Pammakaristos - Catedrala Patriarhala, unde au ramas pana in 1586, cand biserica a fost transformata in moschee, iar moastele sfintei au fost mutate la biserica din Vlaherne, apoi, dupa un timp, la biserica "Sfantul Dimitrie" (1597), pentru patru ani, apoi la biserica "Sfantul Gheorghe" (1601), aceasta din urma fiind noul sediu al Patriarhiei Ecumenice. Odoarele de mult pret au ajuns la manastirea "Sfintii Trei Ierarhi" au ajuns in Moldova prin domnitorul Vasile Lupu In prima jumatate a secolului al XVII-lea, Patriarhiile de Constantinopol si Ierusalim se aflau in mare stramtorare, nereusind sa plateasca birul anual impus de Poarta Otomana si abia asigurandu-si existenta. Cele doua institutii au beneficiat de sprijinul domnului Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), acesta platind datoriile pe care le acumulasera timp de mai multi ani. Astfel, in semn de recunostinta pentru binefacerile domnului moldovean, patriarhul Partenie I (1639-1644) a daruit moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru a fi asezate in manastirea ctitorita de domn in Iasi (1639) si inchinata Sfintilor Trei Ierarhi. Astfel ca, in ziua de 13 iunie 1641, mitropolitul Varlaam (1632 - 1653), insotit de episcopii Evloghie al Romanului (1641 - 1644) si Gheorghe al Husilor (1634 - 1645), in prezenta domnului Vasile Lupu, a primit moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a asezat in Biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi. Inscriptia din firida in care au stat moastele istoriseste pe scurt firul evenimentelor. Sfanta a mai parasit Catedrala doar in trei randuri In anul 1888, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii, lucrari incepute inca din 1884, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in paraclisul amenajat in Sala gotica. Dar, in noaptea de 26 spre 27 decembrie a aceluiasi an, paraclisul a luat foc de la o lumanare ramasa aprinsa, moastele fiind mutate la inceputul lui ianuarie 1889 in Catedrala Mitropolitana, unde se afla si astazi. Din insemnarile istorice aflam ca, de la acea data, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au parasit Catedrala numai in trei randuri. Prima data s-a intamplat in 1944, in luna martie, cand, din cauza razboiului, moastele au fost duse la Manastirea Govora, cu o oprire pentru sase luni la Manastirea Samurcasesti, de langa Bucuresti, ctitoria Vornicului Constantin Samurcas si a sotiei sale Zoe, dupa care au fost readuse la Iasi. A doua oara, plecarea a avut loc in vara anului 1947, intre 10 iunie si sfarsitul lunii august, cand moastele Sfintei Parascheva au fost purtate prin satele incercate de seceta si foamete din judetele Iasi, Vaslui, Bacau, Neamt si Suceava. Procesiunea a fost coordonata de arhimandritul Teoctist Arapasu, participant si el in alai, care a fost ales mai tarziu mitropolit si patriarh. A treia oara, moastele Sfintei Parascheva au parasit Catedrala Mitropolitana in primavara acestui an - 2020 - in timpul pandemiei, fiind insotita in judetele Iasi, Neamt si Botosani de Parintele Mitropolit Teofan. Trupul sfintei este pastrat intact De retinut este faptul ca nicio biserica din tara - si nu numai - nu a primit particele din moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, ele pastrandu-se intacte, fiind invelite intr-o panza de in, sigilate, inca din 1641, de insasi mana mitropolitului Varlaam, in prezenta domnului Vasile Lupu. Despre cele cateva fragmente care se afla in Catedrala Episcopala din Roman, istoricii sustin ca au fost aduse de Petru Rares inainte ca trupul Cuvioasei sa fi fost aduse in tara. Despre minunile savarsite de sfanta Parascheva pot da marturie mii de credinciosi. Familii care nu puteau sa dobandeasca copii au dobandit copii, oameni care s-au insanatosit de boli cumplite, rezolvari minunate ale unor probleme ce pareau de nerezolvat, despre toate acestea pot da marturie miile de credinciosi care s-au rugat cu credinta la sfanta. Mai sunt, insa, si multe alte minuni, despre care nu se mai stie nimic, traite, in tainica bucurie, de oameni nestiuti de nimeni. O parte dintre aceste marturisiri se gasesc in cartea "Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva", publicata la Editura Doxologia, Arhiepiscopia Iasilor. Dupa cum spun sfintii parinti, sa nu uite nimeni ca sfanta raspunde in mod tainic tuturor rugaciunilor ce sunt adresate cu zdrobire de inima si cu credinta nestramutata in puterea Celui Preainalt, caruia si sfanta, si noi toti, I ne inchinam, dupa cuvantul troparului: "Intru tine, maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip; ca, luand crucea, ai urmat lui Hristos; si, lucrand, ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Preacuvioasa Maica Parascheva, duhul tau.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.