|
Accesează contul My Orange
06.11.2026, 05:39 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Intr-un raport publicat vineri, inaintea conferintei ONU privind schimbarile climatice COP31, care va avea loc in Turcia, organizatia atrage atentia ca persoanele care au fost nevoite sa isi paraseasca locuintele din cauza conflictelor, violentei si persecutiilor se confrunta acum si cu efectele schimbarilor climatice, care le reduc sansele de a-si reconstrui viata sau de a se intoarce in siguranta in tarile de origine. "Refugiatii se confrunta cu o dubla nedreptate. Au fost fortati sa fuga de conflicte pe care nu le-au provocat, iar acum se afla in prima linie a unei crize climatice la care au contribuit cel mai putin", a declarat Anton Leis Garcia, Inaltul Comisar adjunct al UNHCR pentru operatiuni. Potrivit raportului, persoanele stramutate ajung frecvent in regiuni afectate de secete severe, inundatii si valuri de caldura. Aceste fenomene ingreuneaza inclusiv identificarea unor solutii durabile pentru refugiati si pentru cei care incearca sa revina in comunitatile de origine. Peste doua treimi dintre refugiatii reveniti acasa in prima jumatate a anului provin din tari vulnerabile climatic UNHCR avertizeaza ca schimbarile climatice afecteaza tot mai mult posibilitatea intoarcerii in siguranta a persoanelor stramutate. Peste doua treimi dintre refugiatii care s-au intors acasa in prima jumatate a anului 2026 au revenit in tari puternic expuse riscurilor climatice. Un exemplu este Siria, unde aproape patru milioane de persoane stramutate s-au intors recent. Redresarea tarii este afectata de scaderea rezervelor de apa subterana si de fenomenele climatice extreme. Inundatiile produse in luna mai pe raul Eufrat au avariat locuinte si au provocat noi stramutari ale populatiei, mii de persoane fiind nevoite sa isi paraseasca din nou casele. Una din trei asezari de refugiati din Africa subsahariana ar putea inregistra cel putin 100 de zile de caldura extrema anual Temperaturile ridicate reprezinta un alt risc in crestere pentru populatiile stramutate. Potrivit estimarilor citate de UNHCR, pana in 2050, una din trei asezari de refugiati din Africa subsahariana ar putea inregistra cel putin 100 de zile de caldura periculoasa in fiecare an. In acelasi timp, dezastrele provocate de fenomene meteorologice extreme genereaza noi deplasari de populatie. In ultimul deceniu, acestea au provocat peste 255 de milioane de deplasari interne la nivel mondial, echivalentul a aproximativ 70.000 pe zi, potrivit agentiei ONU. Situatia ar putea deveni si mai dificila in Africa de Est, unde un episod El Nino deosebit de puternic este asteptat sa intensifice fenomenele meteorologice extreme. Prognozele indica posibilitatea ca inundatiile severe sa determine stramutarea a pana la trei milioane de persoane pana la sfarsitul anului 2026, in Somalia, Kenya, Sudanul de Sud si Uganda. "Pentru milioane de oameni, schimbarile climatice nu reprezinta o amenintare indepartata. Le distrug adaposturile, le submineaza mijloacele de trai si le pun in pericol sperantele de a-si reconstrui vietile", a declarat Anton Leis Garcia. Doar 10% din finantarea climatica ajunge in tarile afectate de conflicte UNHCR atrage atentia si asupra distributiei inegale a finantarii internationale pentru combaterea efectelor schimbarilor climatice. Potrivit organizatiei, doar 10% din finantarea climatica globala ajunge in tari fragile si afectate de conflicte, care gazduiesc populatii numeroase de refugiati si alte persoane stramutate vulnerabile la riscurile climatice. In acest context, agentia ONU va solicita guvernelor si institutiilor financiare implicate in domeniul climatic sa includa refugiatii si celelalte categorii de persoane stramutate in planurile nationale de adaptare la schimbarile climatice si in mecanismele de finantare. "Nu putem permite ca persoanele care au pierdut deja atat de mult sa fie lasate in urma in cadrul actiunilor climatice globale", a avertizat reprezentantul UNHCR. Conferinta ONU privind schimbarile climatice COP31 este programata in perioada 9-20 noiembrie 2026, la Antalya, in Turcia, si va reuni reprezentanti din peste 190 de tari.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.