|
08.04.2026, 09:53 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Giurgiu a transmis un set de recomandari catre populatie, avand in vedere ca zilele acestea, in fiecare casa, gospodinele se ocupa de curatenie. Este o perioada incarcata, in care si instalatia electrica este folosita mai mult ca de obicei. Masina de spalat, cuptorul electric, aspiratorul, fierul de calcat, dar si celelalte electrocasnice, folosite in acelasi timp, pot suprasolicita prizele sau prelungitoarele electrice, atrag atentia pompierii. "Pentru a inlatura pericolul de incendiu din locuinte, ISU Giurgiu va recomanda: nu alimentati de la acelasi prelungitor sau priza, mai multe aparate electrocasnice de putere mare. Alocati, pe cat posibil, fiecarui aparat cate o priza. In cazul in care folositi mai multe aparate la o singura sursa, aceasta se poate incalzi si provoca un incendiu; nu folositi prize sau intrerupatoare slabite. In cazul in care observati ca priza se misca sau ca in jurul intrerupatorului exista orificii libere, cereti ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/intrerupatorului si pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordati atentie modului in care introduceti sau extrageti cablurile de alimentare din priza; instalati si utilizati aparatura electrocasnica respectand indicatiile producatorului. In cazul in care sesizati ca produsul respectiv si-a schimbat parametri de functionare, se incalzeste foarte repede sau emana un miros de ars, scoateti-l imediat din functiune si adresati-va unui specialist. In cazul aparatelor mari, asigurati un spatiu de aerisire pentru a se putea emana caldura acumulata in timpul functionarii; nu folositi instalatii electrice improvizate. Fie ca este vorba de reparatia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei sigurante, improvizatiile pot conduce la un incendiu; inainte de a pleca de acasa, asigurati-va ca aparatele sunt scoase din priza; verificati periodic instalatia electrica, cu ajutorul personalului autorizat", a transmis ISU Giurgiu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.