×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Planul Uniunii Europene pentru flancul estic: investiții, infrastructură și apărare antidronă

Planul Uniunii Europene pentru flancul estic: investiții, infrastructură și apărare antidronă

05.03.2026, 18:13 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Vicepresedintele Comisiei Europene Raffaele Fitto a prezentat joi, in Comisia pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, strategia prin care Uniunea Europeana intentioneaza sa sprijine aceste regiuni. "Romania este tara din UE care are cea mai lunga granita cu Ucraina. De aceea, am solicitat in mod repetat o sustinere mai puternica pentru regiunile UE aflate la granita estica, inclusiv prin crearea unui fond special destinat sprijinirii acestor regiuni", a explicat europarlamentarul Dan Motreanu. Cum vrea UE sa protejeze frontiera estica Strategia include dezvoltarea unor proiecte europene de securitate si aparare pentru consolidarea protectiei la granita estica a Uniunii. Printre initiativele mentionate se numara supravegherea zonei, o initiativa europeana de aparare impotriva dronelor, precum si dezvoltarea unor sisteme comune de aparare aeriana si de supraveghere din spatiu, incluse in proiecte precum Scutul Aerian European si Scutul Spatial European. 28 de miliarde de euro pentru investitii In paralel, Comisia Europeana a lansat instrumentul EastInvest, prin care vor fi sprijinite investitii in valoare de aproximativ 28 de miliarde de euro in regiunile europene care se invecineaza cu Rusia, Ucraina si Belarus. Mecanismul este conceput pentru a facilita accesul initiatorilor de proiecte la finantare, prin imprumuturi si asistenta de specialitate, astfel incat economiile locale sa fie stimulate, schimburile comerciale sa fie extinse, iar securitatea regiunilor sa fie consolidata. Trei regiuni din Romania, eligibile De aceste finantari ar urma sa beneficieze si Romania. Trei regiuni - Nord-Vest, Nord-Est si Sud-Est - ar putea accesa fonduri pentru proiecte dedicate IMM-urilor, antreprenoriatului, agriculturii, transporturilor si conectivitatii. Proiectele vor fi finantate prin acest nou program si granturi provenite din fondurile de coeziune. Strategia prevede, de asemenea, finantarea unor proiecte prioritare in infrastructura energetica transfrontaliera si modernizarea retelelor de transport, inclusiv infrastructura rutiera, feroviara si portuara, unele dintre acestea urmand sa aiba utilizare duala, civila si militara. Tinerii, sprijiniti sa ramana acasa Un alt obiectiv al programului este sprijinirea comunitatilor din zonele de frontiera pentru a limita migratia tinerilor catre alte regiuni ale Uniunii. Potrivit europarlamentarului roman, Comisia Europeana ia in calcul si masuri pentru mentinerea tinerilor in regiunile de frontiera, inclusiv dezvoltarea unor trasee de la educatie catre piata muncii si introducerea unor scheme de sprijin pentru achizitia primei locuinte, prin imprumuturi cu dobanda redusa destinate tinerilor profesionisti.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare