Victimele violenței domestice nu vor mai plăti taxa judiciară pentru cererile de divorț și partaj, printr-un proiect de lege care le oferă sprijin și acces mai ușor la justiție.
17.10.2025, 12:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Victimele violentei domestice nu vor mai plati taxa judiciara de timbru pentru cererile de divort si partaj, potrivit unui proiect de lege initiat de Alina Gorghiu, presedinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului "Romania fara violenta domestica". Proiectul a primit toate avizele favorabile - inclusiv de la Consiliul Legislativ si Consiliul Economic si Social (CES) - si a obtinut raport favorabil din partea Comisiei parlamentare pentru combaterea violentei domestice, urmand sa intre la vot in plenul Senatului. "Prin aceasta modificare legislativa, eliminam o bariera financiara importanta pentru victimele violentei in familie, care doresc sa se desprinda de agresor si sa isi reconstruiasca viata in siguranta", a declarat Alina Gorghiu. Aceasta subliniaza ca "majoritatea victimelor raman captive intr-o relatie abuziva din dependenta materiala fata de agresor. Scutirea de taxe pentru divort si partaj este o masura concreta si necesara, care ofera o sansa reala de independenta si protectie celor aflati in situatii vulnerabile". Proiectul completeaza articolul 29 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin includerea unei trimiteri la definitia victimelor din Legea nr. 211/2004 privind protectia victimelor infractiunilor. "Prin aceasta lege, statul isi asuma rolul de a sprijini activ victimele, nu doar prin ordine de protectie, ci si prin masuri care le redau controlul asupra propriei vieti. Aceasta modificare are un impact bugetar minim, dar un efect major pentru siguranta si demnitatea victimelor violentei domestice. Este o dovada ca legislatia poate deveni un instrument real de sprijin, nu doar de constatare a problemelor", mai precizeaza Gorghiu. In opinia sa, fiecare institutie implicata - "de la politie si instante, pana la serviciile sociale" - trebuie sa contribuie la acelasi obiectiv: "protectia reala a victimelor si accesul lor liber la justitie". "Romania face, prin acest proiect, un pas important catre un sistem de justitie empatic, echitabil si solidar cu victimele violentei", a conchis Alina Gorghiu.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
17.10.2025, 15:24