|
06.04.2026, 13:29 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Viitoarea fabrica de drone din Romania ar trebui sa-si actualizeze permanent tehnologia, a declarat la RFI ministrul Apararii, Radu Miruta. "Daca fabrici niste drone cu varf de tehnologie astazi, peste o jumatate de an s-ar putea sa le folosesti doar ca sa spargi nuci cu ele, pentru ca tehnologia de peste o jumatate de an va fi diferita, nu vei mai avea avantaj competitiv pe campul de lupta", explica vicepremierul. Radu Miruta spune ca "specific pentru acest proiect este o conditie suplimentara a celor de la Comisia Europeana, pe langa proiectele noastre, cele 21 de proiecte prin SAFE, Comisia Europeana a zis: punem pe masa 200 de milioane de euro, daca veti reusi sa faceti co-productie de drone cu un partener ucrainean. Sigur ca ne intereseaza si acest proiect". 15 firme ucrainene au venit in Romania Ministrul Apararii precizeaza ca deocamdata au avut loc discutii tehnice privind dronele ucrainene: "Am inceput discutii concrete cu Ministerul Apararii ucrainean, pentru ca acolo e o chestiune a Guvernului care o sa acorde licente entitatii private care sa vina sa produca in Romania. Saptamana trecuta, dupa discutiile pe care le-am avut cu ministrul Apararii din Ucraina, au venit 15 firme ucrainene in Romania. La Ministerul Apararii am avut discutii cu aceste firme strict pe chestiuni tehnice. Vrem sa intelegem ce caracteristici au dronele pe care aceste firme le pot produce intr-un viitor parteneriat cu Romania". Vicepremierul subliniaza ca nu MApN stabileste companiile romanesti care se vor ocupa de proiectul dronelor: "Noi nu suntem deocamdata responsabili de bucata economica. Stiu ca a fost in spatiul public o intreaga discutie, de ce nu au participat si firmele romanesti. Raspunsul nu poate sa-l dea Ministerul Apararii. Ministerul Apararii a intrat in acest circuit pentru a afla cum arata dronele facute de aceste firme si care este interesul tehnic pentru dronele de care avem noi nevoie". Proiect concretizat in sase luni Intrebat care e viziunea sa in acest proiect al dronelor ucrainene, Radu Miruta a raspuns: "Gandirea mea este ca armata romana sa fie mai mult implicata in acest proces, in sensul in care sa se beneficieze de informatiile care sunt exclusiv la nivel MApN. La nivel MApN exista informatii de la radare, de la tancuri, de la avioanele F-16. Esential in anul 2026 este sa utilizezi inteligent toate aceste date, din analiza carora sa iei o decizie rapida. Aceste informatii nu sunt de a fi date oricui, aceste informatii exista la nivelul MApN si eu cred ca de acolo trebuie plecat, aceste informatii sa fie utilizate intr-un mod securizat de MApN. Eu vad scenariul in care in diverse puncte din Romania, in care acum avem alte metode de aparare, sa existe drone care sa se ridice automat, atunci cand o analiza software rapida a tuturor acestor parametri de date sa gestioneze comanda respectiva". Ministrul Apararii estimeaza ca proiectul dronelor poate fi concretizat in sase luni: "Estimarea mea este undeva la o jumatate de an. Din perspectiva software, lucrurile pot fi facute mai repede, insa sigur, va dura un pic negocierea parametrilor comerciali".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.