![]() |
08.02.2026, 19:36 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Dupa centrul de mari arsi de la Timisoara, urmatorul care intra in linie dreapta este centrul de arsi grav de la Targu Mures. Constructia este aproape finalizata, iar in prima parte a acestui an urmeaza etapa decisiva: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor si validarea functionarii tuturor sistemelor, astfel incat centrul sa poata fi dat in folosinta, cel mai probabil, din toamna acestui an", spune, duminica seara, Alexandru Rogobete, pe Facebook. Ministrul Sanatatii afirma ca, din punct de vedere tehnic, este o investitie majora si complet integrata. Este o cladire noua, cu o suprafata totala de 24.113 mp, gandita special pentru tratamentul cazurilor critice. Centrul de mari arsi va include 5 paturi pentru pacienti critici, 10 paturi pentru terapie intermediara, microchirurgie si chirurgie reconstructiva, o sectie ATI cu 44 de paturi si un bloc operator cu 25 de sali de operatie. In plus, sunt prevazute spatii conexe actului medical, centru de transfuzii sangvine, sterilizare si un centru de instruire pentru personalul medical. "Stiu ca subiectul centrelor de arsi a fost ani la rand folosit mai mult pentru discursuri decat pentru rezultate. Tocmai de aceea, astazi vorbim despre fapte. Acest centru exista. Se vede. Si va salva vieti. Pentru ca, dincolo de ziduri si echipamente, aici se va intampla diferenta dintre disperare si sansa, dintre pierdere si viata", a mai spus ministrul.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.