|
Accesează
contul existent
23.04.2026, 23:00 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ministrul de Externe Oana Toiu si ambasadorul SUA la Bucuresti, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea Consiliului Director al Comisiei Fulbright, unde au discutat extinderea programelor educationale si consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele doua tari, potrivit comunicatului oficial al MAE. Romania si Statele Unite isi consolideaza colaborarea in domeniul educatiei si cercetarii, in cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului Director al Comisiei Fulbright Romano-Americane, organizata la Bucuresti. "O infrastructura critica a democratiei" Potrivit Oanei Toiu, programele de schimb educational reprezinta "o infrastructura critica a democratiei" si o investitie pe termen lung in relatia bilaterala. Toiu a subliniat ca fiecare bursa Fulbright sau FLEX contribuie la formarea unor lideri care aduc schimbari in comunitatile din care provin. Programul Fulbright, activ in Romania de peste 60 de ani si cu peste 3.800 de absolventi, va pune accent in perioada urmatoare pe domenii strategice precum securitatea cibernetica, politicile publice bazate pe date si inovatia tehnologica. Programe relansate si noi schimburi bilaterale In cadrul discutiilor, ministrul de Externe a anuntat si rezultate concrete ale dialogului recent cu partenerii americani, inclusiv dupa intalnirile cu Marco Rubio. Printre acestea se numara aprobarea unui nou program de schimburi Romania-SUA in baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, care va permite, incepand din aceasta toamna, vizite ale oficialilor Congresului american in Romania. De asemenea, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), destinat elevilor de liceu. Accent pe investitia in educatie si relatii bilaterale Ambasadorul Darryl Nirenberg a evidentiat rolul programului Fulbright in intarirea relatiilor dintre cele doua tari, prin conectarea studentilor, cercetatorilor si profesorilor. Cei doi au subliniat si nevoia de a crea o continuitate intre programele de schimb, astfel incat acestea sa sustina dezvoltarea participantilor de la nivel liceal pana la cercetare avansata. Reuniunea marcheaza un nou pas in consolidarea Parteneriatului Strategic Romania-SUA, cu accent pe educatie, inovare si cooperare academica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.