×

Accesează
contul existent

Externe

Tic-tac în largul Europei / Petrolierul rusesc grav avariat care plutește în derivă în Mediterană /...

Tic-tac în largul Europei / Petrolierul rusesc grav avariat care plutește în derivă în Mediterană / Unul dintre cele mai bogate ecosisteme de pe planetă e într-un pericol uriaș

Are la bord „doar” 900 de tone de motorină și câteva zeci de mii de tone de benzină. E avariat în urma unui atac cu drone și a fost părăsit de echipaj. De proprietar nu se știe nimic. Este vorba de doar unul dintre petroliere așa-numitei „flote-fantomă” a Rusiei, care „se plimbă” prin apele europene ca la ele acasă. Europa strigă, Rusia n-aude.

17.03.2026, 12:25 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Un petrolier rusesc fara echipaj, grav avariat in urma unui presupus atac cu drone, pluteste in deriva de mai multe zile in Marea Mediterana, intre Italia si Malta si ridica temeri serioase privind o catastrofa ecologica de proportii, potrivit CNN. Nava, Arctic Metagaz, transporta o incarcatura uriasa: aproximativ 900 de tone de motorina si peste 60.000 de tone de gaz natural lichefiat - considerata extrem de periculoasa de autoritatile europene. Imaginile surprinse de la distanta arata vasul innegrit, fumegand si inclinat, cu o spartura majora in bord si urme vizibile de substante in apa. Echipajul a fost evacuat Potrivit Ministerului rus de Externe, incidentul a avut loc pe 3 martie, in ape internationale din centrul Mediteranei, la aproximativ 168 de mile marine sud-est de Malta. Moscova sustine ca petrolierul a fost atacat de drone maritime si aeriene. Cei 30 de membri ai echipajului au abandonat nava dupa izbucnirea incendiului. Unii dintre ei au suferit arsuri, iar toti au fost salvati de Garda de Coasta libiana si transportati la Benghazi. Autoritatile ruse au acuzat Ucraina de atac, calificand incidentul drept "act de terorism" si "o incalcare flagranta a dreptului international". Kievul nu a comentat pana in prezent aceste acuzatii. "O bomba cu ceas" in largul Europei Intre timp, petrolierul a ramas fara propulsie si sistem de navigatie, fiind complet in deriva. Oficialii italieni avertizeaza ca schimbarile de vant ar putea impinge nava spre tarmurile Italiei. In cadrul unei reuniuni de urgenta convocate de premierul italian Giorgia Meloni, situatia a fost descrisa drept extrem de periculoasa. Un oficial prezent la discutii a numit vasul "o bomba cu ceas umpluta cu gaz". Italia si Malta monitorizeaza permanent situatia si au trimis remorchere si echipamente antipoluare in zona, pregatite sa intervina in caz de urgenta. Nava se afla recent la aproximativ 20 de mile marine de insula italiana Linosa. Proprietarul navei e de negasit Responsabilitatea pentru salvarea navei revine companiei ruse care o detine, insa autoritatile italiene si malteze nu au reusit pana acum sa stabileasca un contact clar cu proprietarul. Experti maritimi analizeaza mai multe scenarii: remorcarea navei catre un port sigur sau, in cel mai rau caz, scufundarea controlata in ape adanci pentru a evita un dezastru. O catastrofa ecologica "devastatoare" Organizatiile de mediu trag un semnal de alarma. Potrivit Fondului Mondial pentru Natura (WWF), o eventuala scurgere ar putea avea consecinte devastatoare. Vorbim de incendii la suprafata apei, formarea de nori criogenici letali pentru fauna marina si de poluare severa si de lunga durata a apei si atmosferei. Zona in care pluteste petrolierul este una dintre cele mai bogate in biodiversitate din Marea Mediterana, fiind habitat pentru numeroase specii protejate si ruta de migratie pentru tonul rosu si pestele spada. Ecologistii avertizeaza ca un accident ar putea afecta grav economia locala a insulelor din zona, dependente de pescuit si turism, iar impactul asupra ecosistemelor ar putea fi ireversibil.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare