|
15.03.2026, 15:55 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Astazi, 15 Martie, transmit gandurile mele de respect si apreciere comunitatii maghiare din Romania si tuturor maghiarilor de pretutindeni. Diversitatea etnica, culturala si lingvistica reprezinta una dintre marile valori ale societatii romanesti", a transmis Toiu, intr-un mesaj oficial publicat pe Facebook. Ministra de Externe a precizat ca diferentele culturale nu trebuie sa fie niciodata un temei pentru a semana ura. "Diferentele dintre noi nu trebuie niciodata sa fie temei pentru a semana ura acolo unde doar bunele relatii ne pot face mai puternici si pot construi o societate bazata pe respect reciproc, una in care ne dorim sa ne crestem copiii, deschisi la mostenirea culturala si lingvistica a celor de langa noi", a scris Toiu. Aceasta a incheiat mesajul cu o urare de "La multi ani" adresata maghiarilor de pretutindeni. Ziua de 15 martie este simbolul libertatii maghiarilor. La revolutia din 1848, maghiarii s-au ridicat impotriva imperiului Habsburgic, pentru constituirea unui mare stat maghiar, astfel ziua de 15 martie devenind Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Cu acest prilej, si Ilie Bolojan a transmis un mesaj de apreciere. Premierul a precizat ca maghiarii din Romania reprezinta o parte importanta a societatii noastre, afirmand ca Romania a demonstrat ca poate fi un model regional de respect intre comunitati.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.