![]() |
21.01.2026, 10:15 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Trei membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au trimis instantei, in 2024, scrisori de caracterizare a fostului episcop al Husilor, Cornel Onila, judecat, atunci si inchis, intre timp, pentru infractiuni sexuale, potrivit unei investigatii a publicatiei "Sa fie lumina". Scrisorile au fost semnate de episcopul Andrei al Covasnei si Harghitei, arhiepiscopul Ioachim al Romanului si Bacaului si arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, relateaza publicatia citata. "Fire comunicativa si pasnica, optimist si echilibrat" Scrisorile trimise instantei au fost redactate intr-un stil elogios, excesiv laudativ, iar una dintre ele chiar incearca sa acrediteze ideea ca fostul episcop al Husilor a fost, in esenta, victima unui linsaj mediatic si nimic mai mult. "Acest episcop bun a fost apreciat pentru omenia sa, cum eu insumi il apreciez, ca membru al Sfantului Sinod. M-as bucura sa-si reia activitatea arhipastorala, spre slava lui Dumnezeu si spre folosul poporului nostru dreptcredincios", scrie Arhiepiscopul Irineu al Ardealului. "Nadajduim ca nevinovatia ii va fi dovedita si regretam toata tulburarea produsa in viata Bisericii, pe de o parte, dar si suferinta pricinuita de tot linsajul mediatic la care a fost supus, pe de alta parte", scrie Arhiepiscopul Ioachim al Romanului si Bacaului. Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, scrie: "Fire comunicativa si pasnica, optimist si echilibrat, rabdator si statornic, cu respect fata de toti, il cunoastem mereu preocupat de studiu si rugaciune...". "Avand in vedere profilul sufletesc si buna colaborare pe linie duhovniceasca pe care am avut-o, in decursul timpului, cu fratele nostru intru Hristos, Onila Corneliu, inaintam prezenta caracterizare spre a-i folosi in solutionarea dosarului la Curtea de Apel Galati", continua episcopul Covasnei. Scrisorile, semnate olograf, au fost publicate in facsimil de publicatia de investigatie. Informatii de context Cornel Onila, in calitate de episcop al Husilor, a fost in centrul unuia dintre cele mai grave scandaluri sexuale din istoria recenta a Bisericii Ortodoxe Romane. El este acuzat ca, intre 2015 si 2017, a comis mai multe infractiuni sexuale la Seminarul Teologic Husi, impreuna cu un alt calugar (arhimandrit) din subordinea sa, Sebastian Jitaru. Jitaru a demonstrat, la randul sau, caracterul unui redutabil pradator sexual, animat, in plus, si de o puternica dorinta de a urca ierarhic in interiorul BOR. Acesta l-a filmat si, ulterior, l-a santajat pe fostul episcop al Husilor. Onila fara frica Dezvaluirile "Sa fie lumina" au inceput inca din 2017 si 2019, cand publicatia a expus abuzurile sexuale repetate asupra elevilor din Seminarul Teologic "Sfantul Ioan Gura de Aur" din Husi. Ceea ce incepuse ca un dosar penal pentru santaj (Onila, neinfricat, l-a denuntat la DNA Iasi pe Jitaru) a degenerat intr-un complicat dosar penal cu abuzuri sexuale si violuri comise de cei doi asupra seminaristilor. Procurorii DNA au gasit ca cei doi au profitat de ascendentul de autoritate asupra seminaristilor pentru a comite, in mod repetat, abuzuri sexuale asupra lor. In total, instanta a retinut peste o suta de infractiuni sexuale ale celor doi si i-a condamnat la 8 ani de inchisoare (Onila) si, respectiv, 15 ani si patru luni (Jitaru), prin sentinta din aprilie 2025, cu caracter definitiv. Ulterior, ICCJ a respins apelurile celor doi, mentinand pedepsele, insa a admis in principiu recursul in casatie al lui Onila, fara sa-i suspende pedeapsa. De asemenea Sfantul Sinod al BOR i-a caterisit pe cei doi, care au devenit "monahi penitenti". Potrivit sentintei, cei doi nu vor mai putea ocupa functii publice sau contacta victimele timp de cinci ani de la ispasirea pedepsei. Victimele au cerut daune totale de 500.000 de euro. In urma investigatiei jurnalistice, nu doar ca Onila a devenit primul episcop al BOR condamnat pentru infractiuni sexuale, dar, prin publicarea celor trei scrisori de sustinere, a demonstrat complicitatea "corporatista" din interiorul bisericii, privita ca institutie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.