10.11.2025, 18:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele BBC, Samir Shah, si-a cerut scuze luni pentru "eroarea de judecata" care a provocat demisiile directorului executiv al BBC si ale sefului departamentului de stiri. Demisiile au avut loc dupa ce documentarul intitulat "Trump: A Second Chance?" a fost difuzat ca parte a seriei "Panorama" a BBC cu cateva zile inainte de alegerile prezidentiale din 2024 din SUA. Postul national britanic a imbinat la montaj doua parti ale discursului lui Trump rostit la 6 ianuarie 2021, astfel incat acesta parea sa incurajeze revolta de la Capitol Hill. BBC a declarat luni ca a primit scrisoarea presedintelui Trump, in care acesta ameninta cu actiuni in justitie, iar reprezentantii postului britanic au promis ca vor raspunde in timp util. In scrisoare se mentioneaza ca "daca BBC nu se conformeaza celor de mai sus pana la 14 noiembrie 2025, ora 17:00 EST, presedintele Trump nu va avea alta alternativa decat sa-si exercite drepturile legale si echitabile, toate fiind rezervate in mod expres si nefiind renuntate, inclusiv prin intentarea unei actiuni in justitie pentru daune in valoare de cel putin un miliard de dolari". Reactia BBC BBC News si-a cerut scuze pentru situatia provocata, subliniind ca nu a existat intentia de a induce publicul in eroare. Scopul, noteaza aceasta, a fost de a transmite mesajele cheie ale discursului intr-un "format condensat", intrucat discursul complet a durat peste o ora, si de a ilustra ceea ce se intampla in acea zi. BBC afirma, de asemenea, ca s-a sugerat ca programul a eliminat cuvantul "pasnic" din clipurile discursului lui Trump, insa acest lucru nu s-a intamplat. "Pentru a fi clar, nu am facut acest lucru", afirma BBC.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.