|
27.03.2026, 01:19 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Aceasta miscare cu semnatura lui Trump constituie o premiera pentru un presedinte in exercitiu, deoarece, in mod traditional, bancnotele americane poarta semnaturile secretarului Trezoreriei si ale trezorierului, nu ale presedintelui, potrivit AP. Informatia a fost relatata pentru prima data de Vanity Fair. Este cel mai recent exemplu in care Trump isi pune numele si imaginea pe institutii culturale americane, dupa ce a redenumit Institutul pentru Pace din SUA, cladirea de arte performative a Centrului Kennedy si o noua clasa de nave de lupta, printre alte omagii. Moneda comemorativa din aur cu imaginea lui Trump Planurile vin in tandem cu un efort continuu de a plasa chipul lui Trump pe o moneda. La inceputul acestei luni, o comisie federala pentru arte a aprobat designul final pentru o moneda comemorativa din aur de 24 de carate cu imaginea lui Trump, menita sa celebreze cea de-a 250-a aniversare a Americii, pe 4 iulie. La sfarsitul anului trecut Monetaria SUA a dezvaluit modelele monedelor care comemoreaza cea de-a 250-a aniversare a independentei americane. Acestea infatisau documentele fondatoare si Razboiul de Independenta, dar pana la acel moment nu si pe presedintele Donald Trump, in ciuda eforturilor unor aliati de a-i plasa chipul pe o moneda. Secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat intr-un comunicat ca "nu exista o modalitate mai puternica de a recunoaste realizarile istorice ale marii noastre tari" decat prin bancnote de dolari americani care poarta semnatura lui Trump. Trezorierul SUA, Brandon Beach, a declarat intr-un comunicat ca imprimarea semnaturii lui Trump pe moneda americana "nu este doar potrivita, ci si binemeritata". Biroul de Gravura si Imprimare din SUA este responsabil pentru producerea tuturor bancnotelor, in timp ce Monetaria SUA produce toate monedele.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.