×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Tururi ghidate gratuite în weekend la Primăria Capitalei

Tururi ghidate gratuite în weekend la Primăria Capitalei

Bucureștenii și turiștii pot vizita începând de vineri, în fiecare weekend, Primăria Capitalei. Tururi ghidate gratuite vor fi susținute de ghizi voluntari și chiar de studenți la Istorie.

17.04.2026, 10:52 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Portile Primariei Capitalei se deschid, in weekenduri, pentru toti cei care vor sa o viziteze. Primarul Ciprian Ciucu a luat decizia in contextul in care cladirea este monument istoric si merita ca oamenii sa-i cunoasca povestea, sa-i descopere farmecul. Tururile ghidate sunt organizate gratuit, pentru grupuri de cate 20 de persoane, cu programare prealabila. Primele grupuri sosesc chiar vineri, de la ora 15.00, si, pana la 20.00. In total, circa 140 de persoane vor trece pragul cladirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta. Luna aceasta, tururile vor fi sustinute de ghizii de la Bucurestiul Povestit, care s-au ocupat de inscrieri. Din 25 aprilie, se alatura proiectului ghizi voluntari, studenti la Facultatea de Istorie, din cadrul Universitatii Bucuresti. Pe viitor, tot pe baza de voluntariat, se vor alatura si alti ghizi profesionisti. Inscrieri Programul de vizitare este in luna aprilie vinerea de la 15.00 la 20.00, iar sambata de la 10.00 la 18.00. Din luna mai, Primaria Capitalei va fi deschisa sambata intre orele 12.00 si 20.00 si duminica intre 10.00 si 16.00. Doritorii trebuie sa se inscrie, in prealabil, pe platforma primariadeschisa.pmb.ro, unde vor selecta ziua si intervalul orar disponibil. Inscrierile pentru fiecare weekend se fac pana joia, la ora 14.00. Accesul vizitatorilor se face prin intrarea principala a institutiei - Bd. Regina Elisabeta nr. 47. Tururile vor fi formate din 10-20 de participanti si se vor succeda la interval de 40 de minute. Fiecare grup va fi insotit in permanenta de un ghid si de un reprezentant al PMB, iar traseul va fi similar unui circuit muzeal, exclusiv in spatii destinate circuitului public. Monument istoric Cladirea PMB a fost construita intre anii 1906 -1910 pe un teren numit "Maidanul lui Duca". A fost proiectata de Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat si Arcul de Triumf, Facultatea de Drept sau Asezamintele Ion I.C. Bratianu. Initial a fost Palatul Ministerului Lucrarilor Publice. Ocupata de armata germana in Primul Razboi Mondial, avariata de bombardamente in cel de-al doilea razboi, restaurata, extinsa, cladirea este un monument istoric pe care merita vizitat, cu mic, cu mare!

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare