|
25.02.2026, 11:52 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Orasul Centralia din Pennsylvania este un loc straniu, cotropit de natura, dupa ce aproape toti locuitorii sai l-au parasit cu ani in urma, potrivit Express.Orasul fantoma a fost parasit din cauza unui incendiu care arde fara intrerupere de zeci de ani in subteran. Expertii estimeaza ca flacarile ar putea rezista chiar sute de ani deoarece in subteran sunt numeroase galerii de mina. In trecut, Centralia a fost un oras prosper, tocmai datorita minelor sale. Minele de carbune s-au deschis in 1856 si, in timp, au atras mii de oameni care si-au ridicat case in oras. In vremurile de glorie, orasul avea mai multe biserici, hoteluri si saloane, precum si teatre, o banca si un oficiu postal. Declinul a inceput dupa anul 1960 atunci cand resursele din mina au inceput sa se epuizeze. Incendiul a izbucnit in anii '60 Tot atunci a izbucnit si incendiul subteran. De altfel, nu se stie cum au aparut flacarile. Unii cred ca incendiul a izbucnit atunci cand Primaria a angajat o brigada de voluntari pentru a curata groapa de gunoi a orasului, situata intr-o mina abandonata. Pompierii au dat foc gropii de gunoi si au lasat-o sa arda. Se pare ca un pasaj necunoscut voluntarilor a permis flacarilor sa se raspandeasca in labirintul de tuneluri vechi de sub oras. O alta teorie este ca incendiul a izbucnit dupa ce un camion de gunoi a aruncat carbuni incinsi in groapa de deseuri de langa mina. Incendiul s-a raspandit in subteran, iar fumul si aburii au inceput sa se ridice la suprafata prin gurile minei si prin crapaturile pamantului. Pompierii au incercat sa stinga incendiul si la inceput s-a crezut ca au reusit. Totusi, fara stirea lor, incendiul s-a raspandit in mai multe galerii. Initial, localnicii au crezut ca problema fumului poate fi gestionata si nu au parasit zona. Primii oameni au plecat din zona la sfarsitul anilor '60 din cauza mirosului puternic provocat de incendiu. Apoi, in 1979, incendiul a ajuns la un punct fara intoarcere. Primarul John Coddington care avea o benzinarie, a descoperit in timpul unei verificari de rutina ca benzina din rezervoarele sale subterane se afla la o temperatura periculos de ridicata. Doi ani mai tarziu, un copil a scapat ca prin urechile acului dupa ce un crater urias s-a format in gradina casei familiei. Copilul a cazut in groapa adanca de 45 de metri si a reusit sa scape agatandu-se de radacina unui copac. Din groapa a iesit o cantitate mare de monoxid de carbon. Orasul fantoma cu cativa locuitori Autoritatile centrale au decis sa ofere bani locuitorilor dispusi sa se mute din oras. Pana in 1983, guvernul a alocat peste 42 de milioane de dolari pentru eforturile de relocare si aproape toata lumea a acceptat banii. Sute de cladiri au fost demolate in urma plecarii in masa. Conform recensamantului, in 1990, in oras se mai aflau doar 63 de locuitori, iar in 2010, localitatea mai avea cinci case. In urma unui proces, in 2013, autoritatile au ajuns la un acord cu ultimii sapte locuitori. Acestora li s-a permis sa ramana in Centralia pana la moarte atunci cand proprietatile lor vor fi preluate de stat. Din vechiul oras au mai supravietuit cateva cladiri, inclusiv o biserica, drumuri si semne de avertizare. Se estimeaza ca incendiul s-a raspandit pe o suprafata de 13 kilometri. Daca va continua sa arda in ritmul actual, ar putea sa reziste inca 250 de an, asa cum au calculat expertii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.