26.11.2025, 13:46 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Agentia Europeana a Medicamentului da asigurari ca blocul comunitar nu se va confrunta cu lipsa de antibiotice in aceasta iarna. Asigurarea vine dupa mai multi ani in care aprovizionarea a fost limitata in lunile reci, intr-un bloc comunitar care ramane puternic dependent de ingredientele farmaceutice active din strainatate (in principal din India si China). De amintit ca, in ianuarie 2024, 19 tari din Spatiul Economic European s-au confruntat cu lipsuri acute de tratamente specifice bolilor sezonului rece, iar 11 dintre ele au inregistrat penurii critice. Datele Agentiei arata ca utilizarea antibioticelor a ramas relativ stabila intre 2024 si 2025. 36 de medicamente sunt in deficit in UE Unul dintre cele mai utilizate antibiotice, amoxicilina, a fost greu de procurat incepand cu 2022 pana in iunie anul trecut, cand EMA a eliminat-o de pe lista de monitorizare a medicamentelor deficitare si a retras recomandarile aferente. De marti, 36 de medicamente se afla in deficit in Uniunea Europeana, potrivit datelor EMA, insa niciunul dintre acestea nu e antibiotic. Cele mai multe nu sunt nici macar pentru utilizare generala - vorbim de medicamente de chimioterapie si antipsihotice pentru care exista alternative. Dependenta de importuri Recent, Curtea Europeana de Conturi a redactat un raport in care arata ca UE se confrunta des cu penuria de medicamente. Penuriile sunt cauzate de numeroase cauze, printre care: cresterea brusca a cererii, dar, de cele mai multe ori, este vorba de o perturbare in lantul de aprovizionare. In timpul pandemiei de Covid au fost evidentiate vulnerabilitatile si riscurile provocate de intreruperile exporturilor. In orice caz, blocul comunitar ramane puternic dependent de ingredientele farmaceutice active din strainatate, in principal din India si China.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.