×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Victor Negrescu, după victoria democraților în SUA: Pentru România, acest lucru înseamnă...

Victor Negrescu, după victoria democraților în SUA: Pentru România, acest lucru înseamnă interlocutori noi și necesitatea consolidării relațiilor politice și instituționale

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu avertizează că schimbarea majorității în Congresul SUA vine cu necesitatea reevaluării abordării diplomatice a României. El susține că Bucureștiul trebuie să consolideze relațiile cu ambele tabere politice americane și critică politicienii români care și-au schimbat discursul în funcție de rezultatul alegerilor.

04.11.2026, 12:50 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Vicepresedintele Parlamentului European Victor Negrescu a afirmat miercuri, intr-o postare pe Facebook, ca victoria democratilor in alegerile de la jumatatea mandatului din SUA va avea implicatii importante pentru relatiile dintre Washington si aliatii europeni, inclusiv Romania. In noul context politic american, el considera ca Bucurestiul trebuie sa isi adapteze strategia diplomatica. "Rezultatul alegerilor americane schimba raportul de forte de la Washington. Pentru urmatorii doi ani, presedintele Donald Trump va trebui sa colaboreze cu un Congres in care democratii detin majoritatea in ambele camere. (...) Pentru Romania, miza este mai mare decat pare la prima vedere. Vorbim despre finantarea securitatii europene, prezenta militara americana, sprijinul pentru Flancul Estic, securitatea Marii Negre si relatiile comerciale dintre Statele Unite si Uniunea Europeana", a scris Negrescu pe Facebook. El considera ca Romania trebuie sa mentina contacte politice si institutionale cu ambele partide americane, nu doar cu formatiunea aflata la putere. "Influenta politica la Washington se construieste prin relatii constante cu ambele partide, cu membrii Congresului, cu administratia si cu reprezentantii statelor americane", a explicat Negrescu. Critici la adresa celor care isi adapteaza discursul in functie de noul raport de forte In mesajul publicat pe Facebook, Victor Negrescu a criticat abordarea unor politicieni si comentatori din Romania, pe care ii acuza ca au mizat prea mult pe o singura tabara politica americana si isi adapteaza acum discursul in functie de noul raport de forte. "Din pacate, la Bucuresti, unii politicieni si comentatori politici au fost mult prea partizani si au ignorat nevoia unei abordari echilibrate. Vad deja cum unii dintre cei care se declarau republicani convinsi pana ieri isi schimba brusc discursul la televizor si se lauda cu relatii in tabara democrata pe care nu le-au avut niciodata", a subliniat Negrescu. El a atras atentia ca schimbarea majoritatii va aduce si modificari la conducerea comisiilor parlamentare americane, inclusiv a celor responsabile de politica externa, aparare si bugete. "Pentru diplomatia romaneasca, acest lucru inseamna interlocutori noi si necesitatea consolidarii relatiilor politice si institutionale. Poate ca a venit timpul sa ne schimbam si noi abordarea", a punctat europarlamentarul. In opinia sa, Romania trebuie sa trateze parteneriatul cu SUA ca pe o relatie strategica, independenta de schimbarile politice de la Washington. "Exista si o lectie politica mai larga. Alegerile au demonstrat inca o data importanta preocuparilor economice si sociale ale cetatenilor. Costul vietii, preturile si siguranta economica au fost teme centrale ale campaniei americane. (...) Romania trebuie sa lucreze eficient atat cu democratii, cat si cu republicanii. Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie sa ramana deasupra ciclurilor electorale. Schimbarea politica de la Washington nu trebuie doar observata de la Bucuresti sau Bruxelles. Trebuie inteleasa si transformata in oportunitati concrete pentru securitatea, economia si influenta internationala a Romaniei", a conchis Negrescu. Alegerile de la jumatatea mandatului din SUA, desfasurate marti, 3 noiembrie, s-au incheiat cu o victorie categorica a democratilor, care au obtinut majoritatea atat in Camera Reprezentantilor, cat si in Senat.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare