×

Accesează
contul existent

Eveniment

ANAF lanseaza o platforma de licitatii online pentru vanzarea bunurilor sechestrate sau confiscate

ANAF lanseaza o platforma de licitatii online pentru vanzarea bunurilor sechestrate sau confiscate

24.03.2026, 13:43 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

ANAF, impreuna cu Ministerul Finantelor, anunta lansarea platformei digitale eLicitatiiANAF, prin care bunurile sechestrate sau intrate in proprietatea statului vor putea fi valorificate online, incepand cu 30 martie.

Noua platforma face parte din procesul de digitalizare a administratiei fiscale si este finantata prin Planul National de Redresare si Rezilienta. Pana acum, astfel de bunuri erau vandute exclusiv prin licitatii organizate fizic, la sediile organelor fiscale.

"Prin lansarea platformei eLicitatiiANAF facem un pas important in directia modernizarii si digitalizarii administratiei fiscale, in sensul posibilitatii participarii la procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul executarii silite si al valorificarii bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, de catre ANAF, prin mijloace electronice", spune Adrian NICA, presedintele ANAF.

Platforma este structurata in doua sectiuni principale. In prima etapa, bunurile, atat mobile, cat si imobile, sunt listate timp de 30 de zile in sectiunea de "Publicitate", perioada in care pot fi analizate si vizionate de potentialii cumparatori.

Ulterior, acestea sunt transferate automat in sectiunea de licitatie, unde vanzarea se desfasoara exclusiv online, pe perioade de 5, 7 sau 10 zile, in functie de valoarea bunului.

Participantii pot depune oferte, iar in cazul in care apare o oferta mai mare, ceilalti sunt notificati automat si pot reveni cu noi propuneri. Pasul de licitare este cuprins intre 5% si 15% din pretul de pornire.

Orice persoana poate consulta bunurile disponibile pe platforma fara a avea cont, insa pentru participarea la licitatii este necesara inregistrarea in Spatiul Privat Virtual (SPV).

La finalul procedurii, castigatorul este desemnat in functie de cea mai mare oferta, iar in cazul bunurilor sechestrate exista posibilitatea platii integrale sau in rate.

Platforma permite mai multe metode de plata, inclusiv online cu cardul, transfer bancar sau mandat postal, iar garantiile sau sumele blocate sunt returnate participantilor care nu castiga licitatia in termen de maximum cinci zile.

Potrivit ANAF, bunurile scoase la licitatie provin din executari silite pentru recuperarea obligatiilor fiscale, dar si din masuri dispuse in dosare penale, fiind vorba atat de bunuri sechestrate, cat si de bunuri confiscate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare