×

Accesează
contul existent

Burse

Bursa. Fondul de investitii Evergent Investments vrea sa majoreze pretul de rascumparare la 4...

Bursa. Fondul de investitii Evergent Investments vrea sa majoreze pretul de rascumparare la 4 lei/actiune pentru pana la 4,86% din capital. In 2025, compania a inregistrat profit net de 378 mil. lei, plus 43,5% si a adminstrat active de 4,17 miliarde lei

27.03.2026, 09:57 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fondul alternativ de investitii Evergent Investments (simbol bursier EVER) propune actionarilor majorarea pretului maxim in cadrul programului de rascumparare de la 3 lei/actiune la 4 lei/actiune, pentru un numar de pana la 43,3 milioane de actiuni proprii, echivalentul a 4,86% din capitalul social.

Initiativa va fi supusa aprobarii actionarilor in cadrul Adunarilor generale ordinara si extraordinara convocate pentru data de 29/30 aprilie 2026.

Decizia vine in contextul evolutiei accelerate a actiunii EVER, care s-a apreciat cu peste 31% de la aprobarea programului de rascumparare in octombrie 2025 pana la finalul sedintei din 23 martie 2026, cand titlurile au ajuns la 2,99 lei/actiune.

"In contextul actual al pietei, caracterizat de volatilitate ridicata si evolutia puternic ascendenta a pretului actiunilor EVER, Consiliul de administratie propune majorarea pretului maxim de rascumparare de la 3 lei/actiune la 4 lei/actiune pentru a permite indeplinirea Hotararii AGEA din 29 octombrie 2025. In intervalul scurs de la aprobarea operatiunii de rascumparare in cadrul AGEA din 29 octombrie 2025, pretul actiunii a inregistrat o apreciere de 31,14%, de la 2,28 lei/actiune la 2,99 lei/actiune la inchiderea sedintei din 23 martie 2026", transmite compania.

Pentru 2025, EVER a raportat un rezultat net record de 378 milioane de lei, in crestere cu 43,5% fata de anul precedent. In acelasi timp, valoarea totala a activelor administrate a ajuns la 4,17 miliarde de lei la finalul anului, in urcare cu 23,3% comparativ cu 31 decembrie 2024.

Valoarea unitara a activului net (VUAN) s-a situat la 4,23 lei, in crestere cu 24,7% fata de anul anterior, pe fondul evolutiei portofoliului si al performantei investitiilor.

"In 2025, compania a atins un nou record de 4,17 miliarde lei a activelor administrate, in timp ce rezultatul net a fost de 378 milioane lei, in crestere cu 43,5% fata de anul precedent. Rezultatele financiare arata soliditatea strategiei noastre de investitii. In acelasi timp, dublarea pretului actiunii EVER in ultimul an arata increderea pietei in potentialul companiei. Privind in viitor, oportunitatea pe care o vedem este una care inspira la actiune: pregatirea si remodelarea portofoliului pentru crestere durabila si parteneriate cat mai solide", spune Claudiu Doros, Presedinte al Consiliului de administratie EVERGENT Investments.

Pe ordinea de zi a Adunarii Generale se mai afla aprobarea situatiilor financiare aferente anului 2025, a programului de activitate si a bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2026.

Compania continua sa aplice politica predictibila de dividend din ultimii 17 ani, urmand sa inceapa plata dividendelor in 17 iunie 2026, pentru actionarii inregistrati la data de 3 iunie 2026.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare