19.11.2025, 14:56 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Premierul Ilie Bolojan a anuntat, miercuri, ca in cadrul coalitiei de guvernare s-a decis ca pensia magistratilor sa fie 70% din salariul net. De asemenea, s-a decis ca perioada de tranzitie sa fie majorata de la 10 ani la 15 ani.
Proiectul de lege privind pensiile magistratilor este gata si se afla pe circuitul de avizare, anunta premierul Ilie Bolojan.
Intr-un interviu pentru Stirile ProTV, Bolojan a anuntat ca proiectul urmeaza sa fie propus in transparenta si sa fie comunicat in aceste zile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in vederea avizarii.
Premierul a mai punctat faptul ca exista o modificare fata de exista o singura modificare fata de proiectul anterior promovat in Parlament, modificare aparuta in urma discutiilor cu reprezentantii magistratilor.
"In urma intalnirii pe care am avut-o cu reprezentantii magistratilor, fata de propunerea initiala, se prevede un termen de tranzitie intre actuala prevedere legata de varsta de pensionare si noua prevedere, deci cresterea varstei de pensionare la 65 de ani, sa se faca nu in 10 ani, cum era in primul proiect, ci in 15 ani", a spus Bolojan pentru sursa citata.
De asemenea, plafonarea pensiilor la maxim 70% din ultimul salariu net a ramas in forma initiala, iar aceste aspecte au fost decise in cadrul coalitiei.
"Vom cere CSM sa ne emita un aviz intr-un termen rezonabil, mai scurt de 30 de zile daca se poate, astfel incat sa putem angaja raspunderea guvernului pe proiect si sa respectam termenul din PNRR. Exista un risc destul de mare sa pierdem banii din PNRR daca nu e respectat termenul", a mai spus premierul Ilie Bolojan.
Pozitia CSM
CSM nu este de acord cu varianta coalitiei privind reforma pensiilor magistratilor, respectiv 70% din ultimul venit net si etapizare timp de 15 ani pentru varsta de pensionare de 65 de ani.
Claudiu Sandu, vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat la Digi24 ca magistratii nu pot accepta forma in care Guvernul intentioneaza sa modifice pensiile de serviciu. El sustine ca Executivul incalca principiul echitatii si pune presiune pe magistratii aflati inca in activitate.
"Noi am spus 65%, la fel ca toate celelalte categorii de functionari care au pensii de serviciu. Din brut. Se invarte undeva in jur de 85% dupa impozitare. A fost o discutie, dar nu am cazut de acord asupra niciunei etapizari", a explicat Sandu.
Premierul Ilie Bolojan a declarat ca vrea sa adopte noul proiect tot prin asumarea raspunderii in fata Parlamentului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.11.2025, 14:56