×

Accesează
contul existent

Business international

De la controale in benzinarii la planuri de reducere a accizelor la carburanti: Franta, Italia si...

De la controale in benzinarii la planuri de reducere a accizelor la carburanti: Franta, Italia si Serbia anunta masuri de atenuare a socului scumpirii dramatice a petrolului

09.03.2026, 23:33 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Premierul francez, Sebastian Lecornu, a anuntat in weekend pe X "un plan exceptional de efectuare a 500 de verificari" in benzinarii in primele trei zile ale acestei saptamani cu scopul evitarii "scumpirilor abuzive a carburantilor", potrivit Le Figaro.

"Razboiul din Orientul Mijlociu nu poate servi drept pretext pentru cresteri abuzive ale preturilor la pompa", a explicat oficialul francez, precizand ca aceste trei zile de control vor reprezenta "echivalentul unui semestru complet al planului de verificari obisnuit".

Mai multe partide politice si-au exprimat ingrijorarea in ultimele zile cu privire la cresterile de preturi. Marine Le Pen, lidera grupului parlamentar al Adunarii Nationale, a propus saptamana trecuta reducerea taxelor pe combustibili pentru a compensa cresterile de preturi. Presedintele Adunarii Nationale, Jordan Bardella, a cerut de asemenea o reducere a TVA-ului si accizelor la produsele petroliere.

Presedintele comisiei pentru finante din cadrul Adunarii nationale, Eric Coquerel, a cerut la randul sau guvernului sa analizeze "o blocare a preturilor" benzinei, iar daca situatia se agraveaza sa procedeze la ajustari ale accizei.

Guvernul francez a anuntat ca posibilitatea eliberarii rezervelor petroliere strategice va fi discutata la o reuniune virtuala a ministrilor de finante ai G7, noteaza Bloomberg. Franta detine presedintia rotativa a G7.

Guvernul italian ia in considerare reducerea accizelor la combustibili, dupa ce cresterea preturilor la combustibili pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu a dus la venituri din TVA peste asteptari, scrie Portfolio. Companiile italiene spun ca cresterea dramatica a costurilor energiei ar putea pune o povara grea asupra economiei.

Premierul Giorgia Meloni a anuntat in weekend ca ministerul economiei examineaza de zile intregi activarea asa-numitului mecanism de "acciza mobila". Acest sistem permite statului sa utilizeze surplusul de TVA generat de cresterea preturilor la combustibili pentru a reduce accizele la benzina si motorina. In Italia, acciza reprezinta o parte semnificativa din pretul de vanzare cu amanuntul. Spre deosebire de TVA, aceasta se percepe ca o suma fixa pe litru, mai degraba decat ca procent.

Conform estimarilor CGIA, care reprezinta intreprinderile mici si microintreprinderile italiene, cresterea preturilor la energie legata de conflict ar putea insemna costuri suplimentare de aproape 10 miliarde de euro pentru companiile autohtone.

Serbia planuieste sa reduca accizele la carburanti pentru a evita cresteri drastice ale preturilor de retail la carburanti pe fondul perturbarilor de pe piete provocate de razboiul din Orientul Mijlociu, a anuntat presedintele tarii in weekend, conform Seenews.

Accizele la carburanti pot fi reduse cu pana la 20%, insa ar fi necesare modificari legislative pentru a permite o reducere mai puternica a acestora in scopul protejarii cetatenilor tarii de inflatie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare