Opinii

In 2024 si prima jumatate a anului 2025, pe fondul unui consum inca ridicat, alimentat de politici fiscale excesiv de relaxate, ritmul de crestere al economiei romanesti a incetinit vizibil. Economia ramane insa pe un trend pozitiv, dar unul modest , in buna masura deoarece expansiunea cererii - puternic stimulata prin politici fiscale si de venituri - s-a orientat catre importuri, generand valoare adaugata nu in Romania, ci in economiile partenerilor ce produc bunurile pe care noi le importam. Creand PIB acolo, evident ca nu mai creeaza la noi. Cand cererea alimentata intern se duce spre productia altor tari, PIB-ul se creeaza in afara tarii noastre, iar in conturile noastre apare cu minus: consumam, dar nu producem.

Asa am ajuns ca, in pofida unui deficit urias de 9,3% din PIB, economia sa creasca anul trecut doar cu 0,9%. Este efectul clasic al unei cereri interne care depaseste cu mult oferta locala: diferenta se importa , iar locurile de munca se creeaza in alte economii. Nu trebuie sa ne mire ca deficitul extern a ajuns la 8,2% din PIB - cel mai mare din Uniunea Europeana. Astfel ca n u poti avea un consum sanatos fara o productie sanatoasa ; altfel, finantezi prosperitatea partenerilor comerciali si acumulezi datorie in propriul bilant.

Spre exemplu, anul trecut, exporturile nete au tras economia in jos cu aproape 3 puncte procentuale din PIB, ceea ce inseamna ca am fi putut avea o crestere cu 3 puncte procentuale mai mare daca surplusul de consum ar fi fost acoperit din productie interna. Deci nu de cerere ducem lipsa, ci de capacitatea de a o acoperi cu productia noastra.

Acest model de crestere, dezechilibrat si bazat pe consum si importuri, si desigur imprumuturi, nu putea continua la nesfarsit. Cu cat ar fi continuat mai mult, cu atat corectia ar fi fost, in final, mai dura. Iar consecintele se vad clar: deficitele gemene au explodat, datoria publica a urcat accelerat, iar Romania nu mai este o tara putin indatorata. Ne indreptam cu pasi rapizi spre pragul de 60% din PIB, astazi cheltuim deja mai mult pe dobanzi decat pe aparare. Iar datoria vine si cu o problema intergenerationala: daca noi o facem, cineva trebuie sa o plateasca, iar aceia sunt copiii sau chiar nepotii nostri.

Schimbare de model

Sa consumi fara sa produci este ca si cum ai pune caruta inaintea cailor: merge o perioada, dar incet si nu te duce prea departe. Ca sa putem consuma fara dezechilibre trebuie mai intai sa producem; ca sa acoperim cererea, trebuie sa crestem oferta, cu alte cuvinte sa stimulam investitiile. Iar modelul incepe, in sfarsit, sa se schimbe: in 2025 si 2026, spre baze mai sustenabile. In prezent consumul nu mai incalzeste economia, iar investitiile incep sa duca greul si sa impinga cresterea pe baze mai sanatoase.

Cand vine vorba de PIB, chiar daca in trimestrul IV economia nu mai creste deloc, Romania tot va incheia anul cu un PIB cu aprox. 1,3% mai mare decat anul trecut. Pentru ca media pe intregul an sa ramana la 0,8% (cresterea cumulata din primele trei trimestre), ar fi nevoie de o scadere abrupta, de aproape 2% in trimestrul IV, un scenariu improbabil. Aceste evolutii tin si de efecte statistice: este mai mult matematica decat economie.

Important este insa altceva: puteam fi intr-un scenariu de "hard landing", o corectie dureroasa si brusca. Nu suntem acolo. Trecem printr-un "soft landing", o incetinire controlata, necesara dupa ani de cresteri nesustenabile ale consumului. Nu e un proces placut, nici usor, societatea accepta greu schimbarea de ritm, dar era inevitabil. Probabil vom avea doi ani cu crestere economica redusa, doi ani de reasezare pe baze macroeconomice mai sanatoase , cu deficite mai mici, ceva mai echilibrate. Nu sunt ani pierduti. Din contra: in economie, la fel ca la un elastic intins prea mult si eliberat repede, corectiile bruste pot fi dureroase , sau altfel spus, chiar mai plastic, "cu cat esti mai sus (cu deficitele), cu atat poti sa cazi mai tare".

Mai bine un pas mai lent, dar relativ sigur, decat o prabusire fortata. Preferam o crestere mai mica, dar construita sanatos.

Cum crestem? Ce facem cu oferta?

Scenariul ideal pentru Romania ar fi un val de investitii private, interne, dar si straine: fabrici noi, centre de cercetare, data centere, capitaluri din toata lumea, investitori care sa se inghesuie sa vina in Romania. Dar investitorii cauta stabilitate si predictibilitate, competitivitate si un mediu in care sa fie usor sa faci afaceri (ease of doing business), aspecte la care mai avem de lucru si care trebuie desigur adresate. " Capitalul curge acolo unde este cel mai bine primit ", spune o zicala, si poate curge oriunde in lume: noi trebuie sa-l facem sa fie bine primit, sa curga aici. Insa, spre exemplu, o taxa pe cifra de afaceri care poate lua aproape intreg profitul unei companii nu transmite deloc mesajul "bine ati venit". Cu siguranta ca atractivitatea Romaniei ca destinatie a investitiilor straine directe trebuie consolidata. Asta nu exclude insa o alta oportunitate, unica, pe care Romania o are acum pe masa: aproape 5% din PIB , fonduri europene ce pot fi accesate in urmatorul an. Sau nu. Depinde de noi. Banii din PNRR nu vor fi disponibili la nesfarsit, si oricum, nevoia este acum.

Ca pondere in PIB, fondurile PNRR ce ar putea intra in anul 2026 cumuleaza 2,7% din PIB, bani orientati aproape integral spre investitii. Atrase integral, aceste sume ar putea avea un impact in cresterea economica de peste 1 punct procentual intr-un moment in care economia treneaza, cu ritmuri de crestere situate in jurul lui 1%. Deci fara aceste fonduri, in conditiile masurilor fiscale adoptate, consumul ar fi cel mai probabil insuficient pentru a evita stagnarea.

Asadar, relativ putina crestere economica ce inca o avem depinde aproape in totalitate de fondurile europene, de investitiile finantate din programe de tip PNRR. Iar efectele nu s-ar opri in 2026: investitiile au efecte de antrenare in urmatorii ani, creeaza activitate in lant si raman aici, construind baza pentru dezvoltarea viitoare. Suplimentar, fondurile europene clasice din Cadrul Financiar Multianual ar mai putea aduce in economie, pe baza unei reguli simple de etapizare multianuala -utilizata doar cu titlu ilustrativ - inca aproape 2% din PIB . Mai mult de jumatate din aceste sume sunt fonduri structurale si de coeziune, orientate in principal spre investitii.

Eu cred ca rar se intampla ca cineva sa iti puna pe masa sume uriase de bani si, in plus, sa nu ti le mai ceara inapoi. Iar atunci cand o face, iti cere doar sa pui ordine in propria ograda, adica sa faci reforme pe care oricum stim ca trebuie sa le facem, sunt necesare, si, in final, tot noua ne folosesc.

Tragand linie si adunand, pe masa Romaniei se afla azi aproape 20 de miliarde de euro, 5% din PIB. Intrebarea este simpla: ii luam sau ratam aceasta oportunitate? Iar din acesti bani, aproape 4% din PIB sunt pentru investitii, investitii care au si un efect de multiplicare: nu se fac singure, pun oamenii la munca, activeaza firme, genereaza taxe si creeaza o suita intreaga de venituri, de la ingineri si muncitori pe santierele de autostrada, pana la furnizorii de materiale si servicii precum solutii IT si nu numai. Exista insa o conditie esentiala: capitalul sa fie investit cu cap . Nu avem nevoie de borduri inutile, drumuri care nu duc nicaieri, piste de biciclete in mijlocul Baraganului sau sali de sport futuriste in comune cu 200 de locuitori. Asta suna a risipa. Multiplicatorul unor astfel de investitii ar tinde spre zero. Insa nu cred ca suntem acolo.

Cele mai consistente alocari din PNRR sunt cele pentru " Transportul sustenabil ", adica exact in zona unde Romania are cea mai mare nevoie: infrastructura. Aproximativ 5,5 miliarde de euro, un sfert din intregul PNRR, sunt directionati catre autostrazi, drumuri sigure si cai ferate moderne. Iar ritmul nu este deloc neglijabil: conform Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), 55% din bugetul acestei componente a fost deja contractat sau platit pentru lucrari precum tronsoanele de autostrada A7 si A1, pasaje rutiere, parapete, modernizarea liniilor feroviare, electrificari si eliminarea restrictiilor de viteza. Romania are nevoie de aceste investitii ca de aer. Nu pot inlocui, desigur, investitiile private, insa fara ele cresterea va fi dificil de obtinut. O economie europeana din 2025 nu poate functiona cu drumuri proiectate in secolul trecut si cu linii feroviare ramase, pe alocuri, de pe vremea lui Carol I.

Cand m-am nascut eu, existau doar 96 de kilometri de autostrada in Romania. Astazi, conform datelor Asociatiei Pro Infrastructura, cei care publica si harta de mai jos, sunt 1358 de km de autostrada dati in folosinta, inca 854 km in executie si 524 km in licitare. O mare parte dintre acesti kilometri noi sunt finantati din bani europeni si de multe ori executati chiar de companii si muncitori romani.

Revenind, ne place sau nu, consumul nu mai poate fi singur motorul cresterii economice. Oricat ai accelera, motorul acesta merge in gol: rotile nu au aderenta, economia ar sta pe loc. Au mai incercat si altii, nu merge. Pe coordonatele actuale, discutia de "crestere prin stimularea consumului" pur si simplu nu mai este serioasa, nicidecum realista. Este ca si cum ai incerca sa stingi focul turnand benzina peste el si apoi te-ai mira ca flacara e tot mai mare. Reinceperea stimularii consumului ar fi o dubla greseala, pentru ca ar anihila masurile luate deja. Fara oferta interna suficienta, fara productie, consumul nu produce nici prosperitate, nici crestere reala, ci doar o senzatie, temporara, de bine.

Calea sustenabila pentru dezvoltarea pe termen lung o reprezinta investitiile. Iar instrumentul pe care il cautam este deja aici: miliardele din fonduri europene, oportunitatea, poate si necesitatea, as spune, a momentului. Aceste miliarde ne-ar ajuta si la finantarea unui deficit extern ce este mult prea mare, iar o parte le-ati putea gasi chiar in rezervele valutare internationale ale tarii. Nu spun ca totul e perfect cu ele, am putea vorbi mult despre justitia climatica si redistributiva cu care este justificat interventionismul in pietele de energie, si despre interventionism in general, spre exemplu,. In plus, ele vin cu o anumita birocratie, conditii stricte si costuri de conformare cu strictele cerintele europene. Dar nu vor fi disponibile la nesfarsit; "rudele din strainatate" nu ne vor trimite bani la infinit, la capatul celalalt al fiecarui euro care vine spre noi exista undeva in Europa un platitor de taxe, care il plateste. Dar in contextul actual sunt, de departe, cel mai bun sprijin pe care il avem pentru economie.

Fondurile europene raman critice pentru Romania. Nu trebuie vazute, desigur, ca "peste", ci ca "undite", si sunt sectoare in care guvernele pot investi aceste fonduri publice cu legitimitate, fara a interveni si a denatura piata si sectorul privat, iar infrastructura este cel mai bun exemplu. Autostrazile, caile ferate, retelele de transport nu doar ca modernizeaza tara, dar atrag dupa ele investitii private si contribuie la dezvoltarea regiunilor ramase in urma : atata timp cat nu construim drumuri catre nicaieri, ci proiecte utile si bine gandite, economia va creste de-a lungul lor.

Programul de ajustare

Consolidarea fiscala, indiferent ca ne place sau nu felul in care a fost realizata pana acum, a castigat rapid credibilitate in ochii investitorilor. Iar prin investitori ma refer la cei care finanteaza Romania, cei care ne imprumuta pentru a acoperi consumul si deficitul. Ei lucreaza insa cu anticipatii, iar reactia lor, pozitiva in acest caz, se vede imediat in dobanzile la care ne finantam. Pentru ei conteaza mai putin ca se cresc taxele sau se reduce risipa. Deocamdata, semnalul este clar: pietele sunt multumite, iar dobanzile au scazut. In definitiv, pietele "voteaza" cu bani reali, din propriul portofel, nu cu declaratii.

Dar aceasta fereastra de incredere poate disparea rapid. O abatere de la traiectoria actuala, revenirea la cheltuieli discretionare mari sau o criza politica pot readuce exact scenariul pe care l-am evitat la limita: pierderea ratingului de investitii, inchiderea pietelor, dificultati de finantare, fuga capitalului si presiuni severe de depreciere. Asta nu inseamna ca masurile pe partea de cheltuieli nu sunt necesare, utile si asteptate de societate. Dimpotriva: eu cred ca sunt esentiale. Cand premierul spune ca exista risipa in administratia publica, cred ca are dreptate, confirma ceea ce economistii de dreapta sustin de ani de zile. Este nevoie, mai mult ca oricand, de eficientizarea cheltuirii banului public si de o colectare mai buna. Nu poti avea taxe ca in Vest si servicii publice ca in Est.

Insa programul trebuie sa continue si altfel: stimularea activitatii economice cu fonduri europene este o masura de conjunctura, insa alta mai buna nu avem. Decat sa dezbatem incontinuu, pe toate posturile TV, despre prabusirea iminenta a economiei romanesti (prabusire care nu mai vine), mai bine ne-am uita la ce putem face, in acest context, sa creasca. Economistilor de pe micile ecrane trebuie sa le spunem ca instrumentul pe care il cauta este deja aici: in program, investitii pe bani europeni, cu efect economic multiplicator. De stanga sau de dreapta, nu ar trebui sa faca opozitie la si mai multe autostrazi, la si mai multe garnituri moderne de tren, autoutilitare de pompieri sau salvari, de asemenea moderne, pe bani europeni.

Pachetul fiscal vizeaza in principal consumul si acest lucru se vede deja in dinamica tot mai slaba din 2025 si 2026. In schimb, investitiile sunt afectate mai putin si raman in teritoriu pozitiv. Daca Romania va reusi sa atraga fondurile PNRR si banii din CFM, investitiile pot redeveni motorul principal al economiei, iar cresterea economica va antrena evolutia pozitiva a consumului. Un motor alimentat cu combustibil european . In plus, restrangerea deficitului extern pare sa continue, cu doua mari resorturi: cresterea dinamicii exporturilor in 2025 si reducerea dinamicii importurilor in 2026.

Nu exista alternativa la disciplina fiscala. PNRR insa poate reprezenta motorul investitiilor si poate atenua efectele contractioniste provenind din partea politicii fiscale. De asemenea, nu exista alternative la o anumita doza de austeritate. Deficitul nu mai poate creste, iar mediul privat deja plateste taxe mai mari. Fara rigoare bugetara, Romania ar deveni rapid nefinantabila. Nu suntem acolo, insa depindem mult de capacitatea administrativa a aparatului public. MIPE, Ministerul Finantelor, Guvernul, autoritatile locale - toate trebuie sa-si faca treaba, sa lucreze impreuna la acelasi obiectiv: investitiile pe fonduri europene, ce au si efecte pozitive pentru economie. Poate ca prioritatea zero a actualei coalitii ar trebui sa fie chiar aceasta: aducerea in tara a miliardelor de la Uniunea Europeana. Cresterea economica de anul viitor sta, in buna masura, in aceasta ecuatie. Iar cheia este, in mod inevitabil, la MIPE , dar usa se va deschide doar cu un sprijin amplu de la restul ministerelor si autoritatilor publice, care trebuie sa depuna eforturi sustinute pentru implementarea efectiva a proiectelor.

Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administratie al BNR.

Opinia prezenta ii apartine autorului si nu reprezinta pozitia Bancii Nationale a Romaniei.