Opinii

Ce tip de stat ne dorim? (1)

1. Desi Romania a cunoscut o dezvoltare substantiala, acest progres a fost insotit de acumularea unor vulnerabilitati serioase

In ultimele decenii, Romania a inregistrat un progres remarcabil. Privit insa din interior, acest avans nu este inca pe deplin perceput sau apreciat la justa sa valoare. Fireste, dezvoltarea are si parti mai putin luminoase; cea mai vizibila in prezent este problema "deficitelor gemene". Expansiunea economica, mai ales in ultimii zece ani, a venit la pachet cu acumularea unor vulnerabilitati majore. Deficitul bugetar a depasit anul trecut pragul de 9% din PIB - niveluri similare fiind intalnite anterior doar in 2009 si 2020, ani in care economia s￢a contractat cu ￢5,5%, respectiv ￢3,7%. 2024 n￢a fost un an favorabil, dar nici nu s￢a ajuns la o recesiune profunda sau la o crestere semnificativa a somajului. Economia a avansat doar modest, cu 0,8%.

Tema sanatatii finantelor publice nu este una de interes doar in Romania. Dinamica deficitului bugetar si a datoriei publice este ingrijoratoare atat in Statele Unite, cat si in numeroase economii europene. Exista opinii radicale potrivit carora degradarea continua a finantelor publice ar fi, intr-un regim democratic dezvoltat, aproape inevitabila. Totusi, daca ne uitam la China sau la alte economii emergente, observam ca si acolo apar frecvent probleme fiscale - ceea ce sugereaza ca este, mai degraba, o problema globala. In cazul Romaniei, principala problema o constituie mai degraba deficitul, decat datoria: ocupam primul loc in Uniunea Europeana la acest capitol, in timp ce nivelul datoriei ramane, deocamdata, sub media europeana. Totusi, daca deficitul nu este corectat, datoria risca sa devina o problema majora in viitorul apropiat.

S-ar putea crede ca bugetul public este exclusiv responsabilitatea politicienilor: daca ei l-au dezechilibrat, tot ei ar trebui sa-l corecteze. Realitatea este, insa, mult mai complexa. Atunci cand finantarea bugetului devine dificila, efectele se transmit inevitabil catre sectorul privat. Daca statul se imprumuta la costuri ridicate, asta va antrena o crestere a costurilor de finantare pentru gospodarii si companii. Nu exista exceptii: este o povara colectiva serioasa.

Unele intrebari legate de aceasta problema isi gasesc raspunsuri relativ simple, altele sunt considerabil mai dificile. Stim, de exemplu, ca ajustarea necesara este de cel putin 6 puncte procentuale din PIB. O corectie de o amploare similara ar fi necesara si in cazul deficitului de cont curent, cele doua variabile fiind strans corelate. Este insa mult mai dificil de stabilit cum ar putea fi impartita povara intre actorii economici: cat poate corecta, in mod realist, sectorul public (fara a uita ca reducerea cheltuielilor de stat are efecte de recul asupra gospodariilor si companiilor) si care ar fi calendarul optim pentru aplicarea masurilor de corectie.

2. Dubla criza de incredere si cursa contra cronometru

Dincolo de deficit, se contureaza o problema mai profunda, care depaseste sfera strict economica: o "dubla criza de incredere". Pe de o parte, una interna - slabirea increderii societatii in institutiile statului; pe de alta parte, una externa - erodarea credibilitatii Romaniei in fata partenerilor internationali.

Pe baza experientelor - reale sau percepute - din ultimele decenii, s-a conturat o imagine nefavorabila asupra modului in care functioneaza institutiile statului: un "sac fara fund", gestionat ineficient. Se resimte nevoia unor noi abordari, chiar daca nu este clar inca ce alternativa ar fi cu adevarat viabila. Paralele similare pot fi observate si in alte democratii, unde idealul democratic insusi pare sa fi obosit odata cu trecerea timpului.

Criza externa de incredere este alimentata de faptul ca Romania se confrunta cu un deficit bugetar cronic, agravat si de accentuarea dezechilibrelor externe. Discutam despre deficite gemene de 8-9% din PIB, imposibil de acoperit exclusiv din surse interne. Anul 2024 a afectat sever credibilitatea tarii: deficitul estimat initial la circa 6% din PIB a urcat la 9,3 % pana la sfarsitul anului intr-un context electoral prelungit si deosebit de zgomotos. Pietele pretuiesc predictibilitatea, insa in ultima vreme au avut la dispozitie putine repere clare.

Cum pot fi gestionate, simultan deficitul bugetar si criza de incredere? Intr-o lume ideala, printr-un parcurs in trei etape. Primul pas: cresterea substantiala a eficientei cheltuielilor publice - inclusiv inchiderea "gaurilor" bugetare evidente. Al doilea pas: consolidarea veniturilor, unde statisticile internationale indica clar ca Romania inregistreaza un decalaj considerabil in ceea ce priveste eficienta colectarii - TVA-ul fiind un exemplu emblematic. Intr-o societate functionala, evitarea contributiei la povara comuna nu poate fi acceptata, iar nivelul evaziunii trebuie redus substantial. Daca, dupa parcurgerea acestor doua etape, resursele raman insuficiente pentru furnizarea de servicii publice de calitate sau pentru gestionarea unor crize colective, abia atunci devine justificabila a treia etapa: majorarea taxelor si a impozitelor.

Implementarea celor trei pasi ideali este totusi dificila si consumatoare de timp. Dintre acestia, primul este de departe cel mai complex si lent, in timp ce ultimul poate fi aplicat relativ rapid. Totusi, rabdarea partenerilor externi pare sa fi ajuns la limita. Este greu de crezut ca atat Comisia Europeana, cat si agentiile de rating si pietele vor mai accepta naratiunea potrivit careia ajustarea bugetara se poate realiza exclusiv prin reducerea cheltuielilor si imbunatatirea colectarii. Credibilitatea s-a erodat prea mult. Intr-un orizont de doar cateva zile/saptamani va fi nevoie de masuri fiscale concrete pentru a asigura finantarea economiei in conditii sustenabile. In absenta acestora, scumpirea si restrangerea accesului la finantare pentru stat se va transmite rapid in sectorul privat - un risc major pe termen scurt, care trebuie atent gestionat.

Intr-o situatie atat de stransa, cele trei etape trebuie lansate simultan. Este esential insa ca nu doar ultima - cea mai facila - sa fie aplicata, ci si primele doua, considerabil mai dificile si consumatoare de timp. In absenta acestora, criza de incredere nu va fi depasita, iar procesul de convergenta al Romaniei risca sa se blocheze.

3. Cat de mare este, de fapt, rolul statului?

Intr-un asemenea context, este firesc sa ne intrebam cat de mare este, in realitate, rolul statului si in ce domenii s-ar putea realiza economii. O analiza a fluxurilor financiare din sectorul public este relevanta: in fond, incotro se indreapta fondurile provenite din taxe si imprumuturi? Aceasta este intrebarea la care incearca sa raspunda primul grafic.

Se poate observa ca o parte substantiala a veniturilor publice este directionata catre plata pensiilor si a altor transferuri sociale. O a doua categorie importanta este reprezentata de salariile din sectorul public, iar o a treia - de consumul intermediar. Acesta reflecta cantitatea de resurse consumabile necesare pentru furnizarea serviciilor publice.

Imaginea consolideaza perceptia potrivit careia statul nu este un bun administrator si "arunca bani" publici, existand astfel spatiu considerabil pentru reducerea cheltuielilor - o perceptie care, de altfel, are o baza reala. Exista un consens larg, atat in plan social, cat si profesional, ca statul ar trebui sa devina considerabil mai eficient. Insa adevarata intrebare ramane: cat de mare este potentialul real de economisire pe partea de cheltuieli?

Pentru o imagine completa, este util sa facem un pas in plus si sa analizam, pe categorii, cat cheltuie Statul Roman in comparatie cu media Uniunii Europene si, respectiv, cu tarile din zona CEE. In pofida obiectiilor frecvente, nu trebuie uitat ca statul genereaza si valoare esentiala - prin educatie, sanatate, ordine publica etc. - iar cea mai mare parte a transferurilor sociale revine in circuitul economic.

In 2024, cheltuielile publice au depasit clar pragul de 40% din PIB - un record istoric in context national, dar totusi sub media Uniunii Europene. Pentru anul trecut, statisticile detaliate pe categorii nu sunt inca disponibile integral, astfel ca in continuare analiza se bazeaza pe datele din 2023.

Cel mai vizibil decalaj apare in domeniul invatamantului, unde Romania a alocat doar 3,3% din PIB - mult sub nivelul de referinta european, de 4,7%. Se vorbeste frecvent despre rolul esential al investitiilor, in special in infrastructura, dar se uita adesea ca cea mai valoroasa investitie pentru o tara ramane generatia viitoare. In domeniul sanatatii, de asemenea, putem vorbi despre un sector relativ subfinantat (4,7% vs. 7,3% din PIB media UE sau 6.1% in tarile din zona). In plus, cheltuielile pentru protectia sociala se afla sub media europeana: 12,8% fata de 19,2% si usor sub media CEE de 14.1% din PIB. Pentru o societate afectata de tendinte demografice negative si de o imbatranire accelerata, este greu de imaginat o reducere semnificativa a acestor presiuni bugetare in viitor. Pe fondul intensificarii incertitudinilor geopolitice, cheltuielile pentru aparare vor atrage o alocare tot mai mare.

Zonele in care, teoretic, s-ar putea realiza economii - servicii publice generale, relatii economice si alte cheltuieli - se situeaza, per ansamblu, la niveluri comparabile sau usor peste media europeana. Totusi, chiar si aici, spatiul de manevra este limitat. De exemplu, cheltuielile cu dobanzile (incluse in categoria serviciilor publice generale) vor continua sa creasca, pe fondul unei datorii publice ridicate si a dobanzilor mai mari. Totodata, in cadrul relatiilor economice sunt incluse numeroase investitii in infrastructura, esentiale pentru dezvoltarea sustenabila a economiei.

4. Cand putem vorbi de un stat prea mare? Depinde...

Daca analizam cheltuielile publice la nivel global, Romania pare sa aiba un stat relativ mare, iar dimensiunea acestuia a crescut notabil in ultimii ani (mai multe detalii in articolul precedent: "Ce tip de stat ne dorim? (1)"). Totusi, in comparatie cu modelele europene, nivelul de redistribuire ramane in continuare redus.

Este important de subliniat ca un stat de dimensiuni reduse nu garanteaza, in mod automat, prosperitatea. La scara globala, se observa mai degraba ca economiile cu cheltuieli publice foarte scazute tind sa fie mai putin dezvoltate - cu doar cateva exceptii notabile si specifice.

Desi suntem adesea tentati sa credem intr-o relatie liniara inversa intre dimensiunea statului si ritmul de crestere economica (cu cat statul este mai mic, cu atat cresterea este mai rapida), in realitate, lucrurile par sa urmeze mai degraba o curba in forma de "U" inversat, similara celebrei curbe Laffer. Ca in multe alte situatii economice, extremele sunt de evitat, iar solutia consta in identificarea unui nivel optim de echilibru. In literatura de specialitate, aceasta relatie este cunoscuta sub mai multe denumiri, cea mai frecventa fiind "curba Armey-Rahn", dar apare si sub denumirea "curba BARS" (dupa Barro, Armey, Rahn si Scully).

Studiile empirice nu indica un consens clar. Cele mai multe estimari plaseaza nivelul optim al cheltuielilor publice undeva intre 15% si 30% din PIB. Totusi, exista cercetari - precum cea realizata de Facchini si Melki (2013) - care sugereaza ca dimensiunea statului poate atinge si 40% din PIB fara a afecta semnificativ ritmul de crestere economica, cu conditia unei guvernante eficiente. Literatura de specialitate este insa aproape unanima in a sustine ca nu dimensiunea in sine este decisiva, ci eficienta institutionala. In prezenta unei guvernante de calitate, ponderi mai mari de 40% pot fi rezonabile - tarile nordice ofera exemple relevante in acest sens. Ultimul grafic, preluat din studiul lui Andres si colaboratorii sai (2024), ilustreaza forma estimata a curbei, in conditii de eficienta guvernamentala medie, pentru tarile OCDE.

Desi Romania nu este inca membra a OCDE, negocierile de aderare se afla intr-un stadiu avansat, astfel ca rezultatele autorilor pot constitui repere utile pentru perioada urmatoare. Desigur, in definirea unui nivel optim de cheltuieli nu ar trebui sa luam in calcul doar criterii economice (precum dinamica PIB), ci si o serie de factori sociali relevanti. Chiar si asa, per ansamblu, nivelul de peste 40% din PIB inregistrat anul trecut pare excesiv in cazul Romaniei.

5. Ganduri de incheiere

Desi Romania a inregistrat progrese evidente in ultimele decenii in directia convergentei, nivelul sau de dezvoltare ramane sub media Uniunii Europene. Daca am analiza volumul capitalului pe locuitor, probabil am observa un tablou foarte similar. In acest context, acumularea suplimentara si relativ rapida de capital intern si extern (ISD) poate continua sa ofere un model de crestere economica eficient.

Totusi, accelerarea acumularii de capital necesita un mediu investitional atractiv care, raportat la standardele europene, presupune un stat de dimensiuni relativ reduse. Asa cum reiese din analiza cheltuielilor publice, insa, marjele de ajustare sunt limitate, intrucat este esential ca statul sa asigure servicii publice de calitate pentru societate.

Nu este important doar cat cheltuie statul, ci si modul in care o face, cum aloca aceste resurse. Intr-o perioada caracterizata de o criza dubla de incredere, devine esentiala gasirea unui echilibru.

A inceput vara si pentru unii e perioada concediilor, in timp ce altii (mai ales studentii) se pregatesc de examene. Poate ca nu este o exagerare sa spunem ca Romania traverseaza, la randul ei, un "examen de maturitate" economica. Miza nu e neglijabila, in joc este continuarea procesului de convergenta europeana. Daca ne facem temele cu responsabilitate si corectitudine, se poate deschide drumul catre o convergenta mai profunda. Daca nu, exista riscul stagnarii sau chiar al unui regres. Este o provocare colectiva a societatii, sesiunea generatiei noastre.

REFERINTE

Andres, J., Bandres, E., Domenech, R. si Gadea, M. D. (2024) "Social Welfare and Government Size", BBVA Research Working Paper 24/02, pp. 1-40.

Facchini, F. si Melki, M. (2013) "Efficient government size: France in the 20th century." European Journal of Political Economy 31: 1-14.