×

Accesează
contul existent

Burse

Cum a inchis bursa: Trei maxime istorice consecutive. Actiunile BRD ating un nou record dupa...

Cum a inchis bursa: Trei maxime istorice consecutive. Actiunile BRD ating un nou record dupa aproape 20 de ani. Indicele BET se apropie de 29.000 de puncte

18.02.2026, 18:16 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Bursa de Valori Bucuresti isi continua traseul ascendent din 2026 si creste miercuri, 18 februarie cu 0,8% prin indicele principal BET, ajuns la un nou record absolut de 28.821 de puncte, in urcare cu 17,9% de la inceput de an. Indicele BET-EF, unde sunt incluse companii de energie, utilitati si domeniul financiar, a urcat cu 1,1%, potrivit BVB.

BRD - Groupe Societe Generale BRD SocGen a ajuns la un nou maxim de 33,15 lei per titlu; precedentul record fusese atins in 2007. Banca a anuntat recent rezultatele preliminare aferente anului trecut, iar de la momentul publicarii raportului, cotatia a adoptat un trend ascendent .

Majoritatea companiilor din BET au incheiat ziua pe minus, numind aici Transelectrica (6,6%), BRD SocGen (4,7%), Transgaz (3,1%) si Aquila (1,1%). Hidroelectrica si Digi au bifat noi maxime de 151,5 lei, respectiv 151 lei per unitate, in vreme ce Banca Transilvania a revenit la varful de 35 de lei.

Doar doua actiuni din structura indicelui de referinta inregistreaza pierderi anul acesta, producatorul de vinuri Purcari (-1,4%) si producatorul de medicamente Antibiotice Iasi (-10%). In rest, cresterile sunt cuprinse intre 4,4% pentru OMV Petrom si 38% in cazul operatorului de servicii medicale private MedLife.

Valoarea tranzactiilor s-a ridicat astazi la 112 mil. lei pentru toate instrumentele disponibile la tranzactionare; din total, titlurile OMV Petrom, Banca Transilvania si Romgaz au asigurat aproape jumatate.

Intre timp, indicii bursieri americani se apreciau pe fondul dinamicilor actiunilor tech, investitorii urmarind cu atentie noi semnale privind politica monetara a Rezervei Federale. Pretul barilului de petrol West Texas Intermediate crestea cu 3% pe fondul tensiunilor dintre Statele Unite si Iran.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare