![]() |
18.07.2025, 12:48 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Uniunea Europeana a aprobat un nou pachet dur de sanctiuni impotriva Rusiei, vizand direct bancile rusesti si gazoductele-cheie dintre Moscova si Berlin, intr-o miscare menita sa inaspreasca presiunea asupra Kremlinului in contextul stagnarii negocierilor de pace, informeaza Financial Times.
Printre masurile cuprinse in acest al 18-lea pachet de sanctiuni - considerat de oficialii europeni drept unul dintre cele mai severe de pana acum - se numara interzicerea oricaror tranzactii financiare cu bancile ruse deja excluse din sistemul international de plati Swift, extinderea embargoului asupra altor 22 de institutii financiare din Rusia si o reducere semnificativa a plafonului de pret impus exporturilor de petrol rusesc.
"Taiem din nou bugetul de razboi al Kremlinului," a declarat pe reteaua X (fostul Twitter) Kaja Kallas, sefa politicii externe a UE, inainte ca ministrii europeni sa aprobe oficial noul set de masuri.
Conform noilor reglementari, plafonul impus de G7 asupra exporturilor de petrol rusesc va scadea de la 60 de dolari la 47,6 dolari pe baril - cu 15% sub pretul mediu de piata al petrolului rusesc. Acest plafon, introdus initial in 2022, permite companiilor din tarile participante sa transporte petrol rusesc doar daca acesta este vandut sub limita stabilita.
Nivelul plafonului va fi reevaluat automat la fiecare sase luni, pentru a se mentine cu 15% sub pretul global. Cu toate acestea, pentru a avea un impact deplin, masura trebuie sa fie acceptata de toti membrii G7, in special de Statele Unite.
Negocierile pentru adoptarea acestui pachet au durat saptamani intregi, din cauza opozitiei premierului slovac Robert Fico, care a cerut Bruxelles-ului mai mult timp pentru a renunta la contractele de gaz rusesc. Acordul a fost deblocat joi seara, dupa ce Comisia Europeana i-a oferit Slovaciei garantii suplimentare.
"In acest punct, ar fi contraproductiv sa mai blocam pachetul 18 de sanctiuni," a declarat Fico. "Toate optiunile au fost epuizate, iar continuarea blocajului ar fi pus in pericol interesele noastre nationale."
Criticile nu au intarziat sa apara. Martin Hojsik, europarlamentar din opozitia pro-europeana din Slovacia si vicepresedinte al Parlamentului European, l-a acuzat pe Fico ca, tergiversand impunerea noilor sanctiuni, "a facut de rusine intreaga tara".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.