![]() |
23.01.2026, 00:07 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ Orange Romania si start-up-ul clujean .lumen au anuntat joi un parteneriat prin care ofera un pachet integrat pentru persoanele nevazatoare: dispozitivul .lumen, un iPhone 16 si conectivitate 5G ¬ Dispozitivul costa 9.999 de euro, dar poate fi accesat gratuit prin programul guvernamental Tech Assist ¬ La nivel global, antrenamentul a 2.000 de caini-ghid costa 500 de milioane de euro pe an; Romania are aproximativ 20 de caini-ghid pentru 80.000 de persoane cu deficiente de vedere ¬ .lumen a atras finantari totale de peste 20 de milioane de euro din 2020 pana in prezent si a castigat in ianuarie 2026 premiul CES Innovation Award. Gigantul Orange, liderul pietei locale de telecom, s-a aliat cu start-up-ul .lumen din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai bine finantae proiecte locale tech, pentru a lansa pe piata produsul la care compania a lucrat in ultimii cinci ani - ochelari cu AI integrat pentru nevazatori - o tehnologie care ar putea fi ulterior integrata si in roboti autonomi. Ochelarii .lumen, pentru care compania a obtinut finantari de peste 20 mil. euro, au un cost de 10.000 de euro si vor deveni disponibili in prima parte a anului viitor, Orange adaugand la ochelari un smartphone cu servicii de vode si date incluse plus acces la servicii de suport telefonic dedicate. Astfel, dupa cinci ani de dezvoltare, start-up-ul clujean se apropie de momentul in care va livra primele dispozitive comerciale pentru persoanele nevazatoare. Primele livrari sunt estimate pentru primavara anului 2026. ".lumen a fost un start-up pe care colegii mei de la Orange Fab l-au identificat ca fiind inovator inca din faza de idee si ca fiind un potential "game changer" pentru persoanele cu deficiente de vedere. Azi .lumen nu mai este doar un start-up, este un furnizor de tehnologie. Sunt mandru in primul rand ca si roman ca putem, dupa ceva vreme de cand nu s-a mai auzit la stiri despre un produs romanesc, proiectat si apoi produs de catre Romania. De aceea consider ca este o mare onoare pentru noi sa fim alaturi de .lumen", a declarat Florin Popa, director B2B in cadrul Orange Romania, in cadrul conferintei de presa organizata joi la sediul companiei de telecomunicatii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.