×

Accesează
contul existent

Business international

Iranul sustine ca poate sa faca compromisuri in privinta programului sau nuclear

Iranul sustine ca poate sa faca compromisuri in privinta programului sau nuclear

15.02.2026, 15:42 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Iranul este pregatit sa faca compromisuri in ceea ce priveste stocul sau de uraniu puternic imbogatit in schimbul ridicarii sanctiunilor americane, a declarat ministrul adjunct de externe iranian, Majid Takht-Ravanchi, intr-un interviu acordat BBC, publicat duminica.

El a facut aceste declaratii dupa reluarea discutiilor nucleare dintre Iran si Statele Unite in Oman, pe 6 februarie, potrivit Le Figaro.

Elvetia a anuntat o noua runda de discutii la Geneva saptamana viitoare, fara a specifica data. Potrivit BBC, Majid Takht-Ravanchi, care a facut parte din delegatia iraniana in Oman, a confirmat ca discutiile vor avea loc marti. Iranul nu a confirmat inca oficial intalnirea.

Tarile occidentale si Israelul, un dusman declarat al Republicii Islamice si considerat de experti singura putere nucleara din Orientul Mijlociu, suspecteaza ca Iranul incearca sa dobandeasca arme nucleare.

Teheranul neaga ca nutreste astfel de ambitii, dar insista asupra dreptului sau la un program nuclear civil. Iranul este gata sa faca un compromis in privinta unui acord daca Statele Unite ridica sanctiunile care paralizeaza economia iraniana, a insistat Majid Takht-Ravanch, amintind, potrivit BBC, oferta Teheranului de a dilua uraniul sau puternic imbogatit pentru a-si reduce nivelul de imbogatire. Daca Statele Unite "sunt sincere, sunt sigur ca vom fi pe calea cea buna catre un acord", a spus el.

De asemenea, intrebat, potrivit BBC, despre posibilitatea ca Teheranul sa accepte sa isi transporte stocul de peste 400 kg de uraniu puternic imbogatit in afara tarii, ministrul adjunct nu a exclus un compromis, afirmand ca "este prea devreme sa spunem ce se va intampla in timpul negocierilor".

Mai multe tari, inclusiv Rusia, s-au oferit sa isi asume responsabilitatea pentru acest stoc, lucru pe care Iranul l-a refuzat pana acum. O incertitudine considerabila inconjoara soarta celor peste 400 kg de uraniu puternic imbogatit detinute de Iran, vazute ultima data de inspectorii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) pe 10 iunie, inainte de atacurile israeliano-americane impotriva siturilor nucleare iraniene.

Iranul imbogatea atunci uraniu la 60%, potrivit AIEA, mult peste limita de 3,67% permisa de acordul nuclear din 2015, acum desfiintat. Presedintele american Donald Trump a cerut in repetate randuri ca Teheranul sa renunte complet la imbogatire. Dar "chestiunea imbogatirii zero nu mai este relevanta si, pentru Iran, nu mai este pe ordinea de zi", a declarat Majid Takht-Ravanchi.

Agentia de stiri Fars, citand un oficial al Ministerului de Externe, a relatat, de asemenea, duminica, ca discutiile acopera si potentiale investitii americane in sectorul energetic al Iranului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare