Business international

Coca-Cola si Pepsi fabricate in Iran, sonde de petrol ale colosilor americani, automobile scumpe si avioane moderne cu brand occidental iesind de pe liniile de productie iraniene, chiar si o Dacia iraniana. Iranul a avut sau ar fi putut avea toate acestea. Dacia inca o mai are.

In ultimii ani, Rusia si China si-au disputat statutul de cel mai mare investitor strain din Iran. Rusia si China sunt in general considerate principalii inamici ai SUA, iar acum Iran este sub bombardamentul fortelor militare americane.

Dar axa Moscova-Teheran-Beijing este ceva nou in istoria economica a Iranului. Inainte de Revolutia Islamica din 1979, chiar SUA isi disputau rolul de principal investitor strain intr-un "razboi" cu alte economii mari occidentale. Iar cursa pentru "cucerirea" economica a Iranului era bine justificata. O arata cifrele.

In 1950, produsul intern brut (PIB) al Turciei era cu 22% mai mare decat cel al Iranului, dar PIB-urile Coreei de Sud si Vietnamului erau pana in 60% din cel al Iranului, potrivit unei analize a Atlantic Council. 1977, ultimul an "normal" de dinainte de izbucnirea revolutiei - 1978 - a marcat inceputul tulburarilor si grevelor care au dus in cele din urma la caderea monarhiei - economia iraniana era cu 26% mai mare decat cea a Turciei; cu 65% mai mare decat cea a Coreei si de aproape 5,5 ori mai mare decat cea a Vietnamului.

In 2017, PIB-ul nominal al Turciei era de 2,4 ori mai mare, iar cel al Coreei de 7,2 ori mai mare decat cel al Iranului, in timp ce Vietnamul este doar 70% din cel al Iranului si este prezentat ca un tigru asiatic emergent. Este un regres vizibil pentru una dintre cele mai bogate in petrol si gaze tari din lume.

Prima cauza este ca nationalizarile si exproprierile masive de dupa revolutie au eliminat, in esenta, clasa antreprenoriala si industriala emergenta din Iran, care aparuse in anii 1960-1970. Majoritatea industriasilor timpurii au avut inceputuri umile si erau oameni de afaceri care au urcat in varf prin forte proprii. Revolutia islamica nu le-a priit.

Printre numeroasele exemple se numara fratii Khayyami din Mashhad, care au pornit din clasa de mijloc pentru a infiinta industria auto iraniana, in prezent al treilea angajator principal, dupa petrol si gaze, dar blocata la nivelul anilor 1980-90. (Pana sa vina pandemia, Iranul se situa pe locul 16 in lume la productia de automobile.)

Aproape toti industriasii au emigrat si au construit afaceri de succes in strainatate. Companiile expropriate au fost predate pentru administrare unor persoane de incredere pentru regim, inclusiv ideologic. In cele peste patru decenii de existenta, Republica Islamica nu a reusit sa incurajeze o clasa antreprenoriala autentica si independenta.

O schimbare s-ar fi putut produce in 2017-2018, cand se parea ca Occidentul, sau cel putin europenii, Rusia si China au convins Teheranul sa nu produca arme nucleare. Un acord nuclear fusese semnat in 2015, iar ONU si europenii ridicau sanctiunile.

Grupul auto francez Renault s-a aflat atunci in varful listei cu companii europene care se inghesuiau sa investeasca in economia cu peste 80 de milioane de consumatori.

In august 2017, Renault a semnat cu Iranul un acord de 660 de milioane de euro (in banii de atunci) pentru a produce acolo 150.000 de masini pe an. Ar fi putut fi cel mai mare astfel de acord din istoria Iranului. SUA, conduse si atunci de Donald Trump, nu au vrut sa renunte la sanctiuni, iar europenii au ales sa sfideze Washingtonul.

Pe lista cu investitori europeni s-au numarat si PSA si Total, care a intrat rapid in parteneriat cu un gigant energetic chinez pentru dezvoltarea unui urias camp de gaze iranian - un acord de cinci miliarde de dolari. Companiile europene voiau de fapt sa-si reconstruiasca prezenta in aceasta tara din Orientul Mijlociu, izolata de Occident de ambitiile sale nucleare.

In 2018 SUA s-au retras din acordul nuclear si toate planurile europenilor au picat. In 2020, guvernul iranian se gandea sa produca in numar mare Logan Dacia, dar fara implicarea Renault. Planul a mers mai departe, productia facandu-se sub licenta.

Fara implicarea companiei mama occidentale, Iran a produs mult timp si Coca-Cola dupa Revolutia Islamica. La inceput a importat ingrediente de la compania americana, apoi a produs bautura racoritoare dupa o formula proprie.

In Iran au produs sau au avut fabrici sau operatiuni Pepsi, Colgate-Palmolive, Pfizer, Bell Helicopter, Boeing si General Motors. Prezenta semnificativa au avut si colosii petrolieri americani.