![]() |
07.07.2025, 18:20 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Sedinta din 7 iulie a fost marcata de o volatilitate accentuata: indicele BET a pornit in crestere, a scazut cu 0,4% in a doua parte a zilei, pentru ca abia in ultimele minute sa revina usor pe plus si sa incheie pe verde. Evolutia a fost influentata atat de tensiunile din Parlament legate de asumarea raspunderii Guvernului Bolojan pentru planul de austeritate, cat si de indiferenta pietei fata de performantele pozitive de pe bursele externe.
Astfel, indicele a incheiat cu un plus de doar 0,09%, ceea ce in contextul zilei predominant negative, este totusi un rezultat rezonabil. Lichiditatea a fost de 54 milioane de lei, asemanatoare cu sedintele precedente, iar activitatea s-a reflectat si in piata obligatiunilor, unde tranzactiile au insumat circa 10 milioane de lei, probabil in vederea subscrierii noii emisiuni Fidelis.
In topul celor mai tranzactionate actiuni s-au aflat Banca Transilvania (17,5 milioane de lei), Hidroelectrica (9,2 milioane de lei) si Petrom (4,3 milioane de lei). Actiunile TLV au scazut cu 0,8%, Hidroelectrica a urcat cu 0,16%, iar Petrom cu 0,8%. Titlurile TEL s-au apreciat semnificativ, cu 2,6%, in timp ce Antibiotice au inregistrat cea mai mare scadere, de 1,7%.
Pe plan extern, pietele europene au inregistrat cresteri, DAX urcand cu 1%, Paris cu 0,3%, Milano si Madrid cate 0,7%. in schimb, bursele americane sunt in scadere, Dow Jones si S&P 500 coborand cu 0,6%, iar Nasdaq cu 0,8%.
¬
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.07.2025, 00:07