×

Accesează
contul existent

Zf 24

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR: Diferentialul dintre costul datoriei si ritmul cresterii...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR: Diferentialul dintre costul datoriei si ritmul cresterii economice influenteaza semnificativ traiectoria sustenabilitatii fiscale

11.11.2025, 09:21 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Diferentialul dintre costul datoriei (r) si rata de crestere economica (g), cunoscut ca "r-g", reprezinta un element fundamental in analiza sustenabilitatii datoriei publice.

Daca r este mai mic decat g, atunci avem o situatie in care economia in ansamblu se extinde mai rapid decat costul finantarii datoriei publice, lucru ce permite statului sa mentina sau sa reduca ponderea datoriei in PIB, fara ajustari fiscale semnificative.

In schimb, atunci cand r depaseste g, datoria publica tinde sa creasca mai rapid in raport cu nivelul PIB, necesitand consolidari bugetare pentru a evita o eventuala crestere semnificativa a datoriei publice.

Aceast a dezbatere a atras multi economisti de prestigiu ai momentului. O contributie remarcabila in acest sens poate fi atribuita lui Thomas Piketty, care, in cartea sa din 2014, a subliniat ca atunci cand (r), definit ca randamentul capitalului privat, este superior pe termen lung ratei de crestere economica (g), veniturile din capital cresc mai rapid decat veniturile din munca, aspect care, in final, amplifica inegalitatile din societate.

Reputatul economist Olivier Blanchard (2019), care a fost economist sef al FMI in perioada crizei financiare din 2008-2009, a analizat implicatiile diferentialului "r-g" din perspectiva sustenabilitatii fiscale. In discursul sau prezidential din 2019, sustinut in cadrul reuniunii American Economic Association, Blanchard a argumentat ca, in conditiile unui nivel scazut al ratelor de dobanda, in care r < g, datoria publica poate sa ramana relativ stabila in timp si fara ajustari fiscale majore, cu conditia ca statul sa mentina un cadru fiscal credibil si cu deficite bugetare moderate.

Asadar, in contextul economic prezent, caracterizat de circumstante contrare celor care au stat la baza analizei lui Blanchard, consider ca dezbaterile despre sustenabilitatea datoriei publice ar trebui sa acorde o atentie mai mare diferentialului "r-g".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare