×

Accesează
contul existent

Burse

Mai sunt doua sedinte de tranzactionare si indiferent ce se va intampla un lucru este clar: Bursa...

Mai sunt doua sedinte de tranzactionare si indiferent ce se va intampla un lucru este clar: Bursa de Valori Bucuresti este personalitatea lui 2025. Anul a inceput prost, a continuat ezitant si s-a incheiat spectaculos. Cine a vandut din teama in primavara a ratat una dintre cele mai bune reveniri din istoria recenta

29.12.2025, 07:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cu doar doua sedinte de tranzactionare ramase din 2025, pe 29 si 30 decembrie, cand piata de capital va fi cel mai probabil inerta, un lucru este cert: Bursa de Valori Bucuresti a fost personalitatea neobosita a anului. Nu un emitent anume, nu o listare, nu un sector, ci bursa, ca intreg, care a trecut in mai putin de opt luni (mai 2025) de la indoiala si prudenta la una dintre cele mai bune performante din Europa (decembrie 2025).

Pe 15 mai 2025, indicele BET era cu aproximativ 3% sub nivelul de la inceputul anului. Contextul era apasator: tensiune politica, avansul curentului extremist, deficit bugetar mare, dobanzi inca sus, temeri legate de sustenabilitatea finantelor publice si de ritmul economiei.

Finalul de an arata complet diferit. BET inchide 2025 cu o crestere de circa 45%, iar BET-TR - indicele care include dividendele -cu aproximativ 54%, potrivit bvb.ro. Diferenta dintre cele doua spune o mare parte din povestea bursei romanesti: randamentul nu vine doar din aprecierea pretului, ci si din distributiile consistente de dividende.

Revenirea nu a fost intamplatoare si nici brusca. A fost rezultatul unei reevaluari treptate a riscului asociat Romaniei de catre investitori si al unei ajustari la inflatie, intr-un context in care asteptarile pesimiste au inceput sa fie infirmate.

Un trend care nu da semne de oboseala

Din perspectiva tehnica, piata a intrat pe un trend ascendent clar inca din toamna. Alin Brendea, analist la Prime Transaction, subliniaza ca impulsul ramane pozitiv.

"BET-TR, trendul de crestere continua hotarat si, deocamdata, nu vedem semnale ca el ar "obosi". Mediile pe termen foarte scurt si scurt (9 si 26 de sedinte) ne arata ca tendinta ascendenta ramane viguroasa."

Chiar si momentele de ezitare din debutul lunii decembrie au fost rapid absorbite de piata. Din septembrie, spune Brendea, aceasta dinamica a devenit o obisnuinta pentru bursa romaneasca.

Poate cel mai important mesaj al lui 2025 nu este doar cresterea in sine, ci comparatia. Intr-un an in care pietele dezvoltate au avut randamente moderate, piata romaneasca a livrat mult peste medie.

"Saltul inregistrat in decembrie face ca piata locala sa securizeze o supraperformare mai rar intalnita in ultimii ani fata de pietele bursiere dezvoltate. La nivelul indicilor de randament total, in 2025, piata romaneasca a adus un surplus de randament de peste 30% fata de pietele dezvoltate", spune Brendea.

Practic, bursa de la Bucuresti a crescut de aproximativ trei ori mai mult decat piata americana (SPXTR) si cea europeana (STOXXR).

O piata defensiva care a livrat ofensiv

Paradoxul anului 2025 este ca aceasta performanta a fost obtinuta de o piata dominata de sectoare considerate defensive: energie, utilitati, banci. Nu tehnologie, nu growth agresiv, nu povesti speculative.

"Remarcabil este ca aceasta evolutie a fost obtinuta de o piata dominata de sectoare mai degraba defensive. Desi o astfel de evolutie pare oarecum miraculoasa, in realitate ea surprinde atat performanta financiara a emitentilor listati, cat mai ales normalizarea mediului economic autohton", explica analistul Prime.

Cu alte cuvinte, nu a fost un miracol, ci o recalibrare a asteptarilor. Scenariile "proaste si foarte proaste" care planau asupra economiei Romaniei la inceputul anului au fost, cel putin partial, infirmate in a doua parte a lui 2025.

Un alt factor-cheie a fost schimbarea de directie pe piata banilor. Dupa ani de crestere, costul finantarii a inceput sa coboare.

"Evolutii cu impact favorabil asupra pietei bursiere au fost generate si de modul in care piata imprumuturilor a reusit sa inverseze tendinta de scumpire a banilor. Cele mai importante rate folosite in contractele de credit au intrat pe un trend descendent", spune Brendea.

Scaderea ROBOR si IRCC a adus doua efecte simultane: perspective economice mai bune si un apetit de risc mai ridicat pentru actiuni. In plus, a creat asteptari pozitive pentru reluarea unei creditari mai consistente in 2026.

Statul, deficitul si increderea

Chiar si pe frontul sensibil al finantelor publice, tonul s-a schimbat. Desi deficitul bugetar ramane ridicat, randamentele la care se imprumuta statul roman au inceput sa scada.

"Momentul pozitiv a fost surprins si de evolutia randamentelor pe care statul roman le plateste pentru a se imprumuta. Masurile economice intreprinse de guvern au inversat trendul ascendent si au readus increderea investitorilor ca situatia poate fi administrata responsabil", mai spune Brendea.

Pentru bursa, acest lucru a fost esential: fara un mediu financiar mai relaxat, amplitudinea cresterii din 2025 ar fi fost imposibila.

Cine a tras piata in sus

Privind in interiorul indicelui BET, cateva nume ies clar in evidenta. Transgaz (TGN) a urcat cu aproape 174% in 2025, Electrica (EL) cu circa 98%, Romgaz (SNG) cu 94%, Transelectrica (TEL) cu 90%. OMV Petrom, Banca Transilvania, BRD sau Fondul Proprietatea au avut, la randul lor, cresteri semnificative.

Chiar si in acest context foarte bun, nu toate actiunile au performat. Unele au stagnat sau au inchis anul pe minus, un semn ca piata a inceput sa faca diferente mai clare intre povesti, rezultate si asteptari.

Cu doar doua sedinte ramase din 2025, miza este minima. Volumele sunt reduse, investitorii sunt mai degraba cu gandul la concluzii decat la tranzactii.

"Cu siguranta, dupa un an 2025 excelent pentru investitiile bursiere, aparitia unui interval cu mai putine sedinte de tranzactionare poate fi benefica, oferind timp pentru a trage concluzii si pentru a contura planuri realiste si profitabile pentru 2026", spune Alin Brendea.

Prima saptamana "plina" de tranzactionare din noul an va incepe abia luni, 12 ianuarie.

Poate cea mai importanta lectie a lui 2025 este ca bursa nu rasplateste certitudinile, ci rabdarea intrucat anul a inceput prost, a continuat ezitant si s-a incheiat spectaculos. Cine a vandut din teama in primavara a ratat una dintre cele mai bune reveniri din istoria recenta a pietei locale.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare