21.11.2025, 12:35 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Mastercard si Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Turismului si Digitalizarii (MEATD) au incheiat un parteneriat prin care autoritatile statului vor avea acces la date si analize despre comportamentul turistilor straini, pentru a elabora campanii de promovare relevante si politici adaptate, in vederea cresterii fluxului de vizitatori spre destinatiile locale.
Cu ajutorul expertizei Mastercard in analiza comportamentului de consum al turistilor internationali, Ministerul va beneficia de informatii despre tarile de origine, durata medie a sederii, obiceiurile de cheltuire si preferintele de calatorie in principalele zone turistice din Romania.
Aceste informatii vor sta la baza unor campanii de promovare relevante si a unor politici publice adaptate realitatilor din teren, atat la nivel national, cat si in cele noua regiuni turistice ale tarii: Banat-Crisana, Bucovina, Dobrogea, Maramures, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Bucuresti.
"Mastercard are o experienta vasta in colaborarea cu autoritati din domeniul turismului din intreaga lume, oferind solutii bazate pe date care au contribuit la cresterea atractivitatii destinatiilor si la dezvoltarea unor strategii eficiente de promovare. Prin tehnologie, analiza de date si promovarea platilor digitale, contribuim la o mai buna conectare a destinatiilor romanesti cu turistii internationali, sprijinind totodata antreprenorii si comunitatile din zonele turistice", a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard Romania si Croatia.
Colaborarea urmareste si reducerea deficitului din turism, estimat la 4,3 miliarde euro in 2024, conform datelor BNR, prin atragerea unui numar mai mare de vizitatori internationali si stimularea consumului local.
"Turismul este un pilon important pentru dezvoltarea economica si sociala a Romaniei. Prin parteneriatul cu Mastercard vrem sa schimbam felul in care promovam destinatiile romanesti, folosind date clare, care ne arata ce cauta si cum se misca turistii. Pe baza acestor informatii putem construi oferte si experiente autentice, care sa ii faca sa revina", a declarat Radu Miruta, Ministrul Economiei.
In 2024, conform Institutului National de Statistica, Romania a inregistrat un record de peste 14 milioane de sosiri in unitati de cazare turistice autorizate, in crestere cu 4,5% fata de anul precedent, si aproape 2,4 milioane de turisti straini.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
21.11.2025, 19:44
Ce spune premierul Ilie Bolojan despre rafinaria Lukoil si sanctiunile americanilor? "Romania va fi...