10.11.2025, 15:46 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ministerul Finantelor a imprumutat luni de la banci suma totala de 1 mld. lei, prin doua licitatii cu titluri de stat, la dobanzi de 6,90% si 6,78% pe an.
In prima licitatie, Ministerul Finantelor a redeschis o emisiune de obligatiuni de stat tip benchmark scadenta in octombrie 2033 si a imprumutat 500 milioane lei, la o dobanda anuala de 6,90%. Suma adjudecata este egala cu valoarea emisiunii, de 500 mil. lei.
Ofertele necompetitive au fost de 95 milioane lei.
La licitatie au participat 7 dealeri primari, adica cei care au cumparat obligatiunile, trimitand oferte atat in cont propriu, cat si in contul clientilor persoane fizice si juridice.
Volumul total al cererii a fost de 973 milioane lei, din care bancile au oferit in nume si cont propriu 878 milioane lei.
La cea de-a doua licitatie, Ministerul Finantelor a redeschis o emisiune de obligatiuni de stat tip benchmark scadenta in aprilie 2029 si a imprumutat de la banci 500 mil. lei, la o dobanda anuala de 6,78%.
La licitatie au participat 7 dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 1,4 miliarde de lei.
Din suma totala adjudecata, de 500 milioane lei, bancile au oferit in nume si cont propriu 493 mil. lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
10.11.2025, 15:46