Business international

Interventia administratiei Donald Trump in Venezuela nu inseamna doar o schimbare de regim intr-o tara aflata de ani buni in colaps economic, ci marcheaza intrarea deschisa a economiei globale intr-o noua etapa de confruntare geopolitica, in care infrastructura, resursele si investitiile ajung sa fie folosite ca instrumente de putere, arata o analiza Bloomberg.

Operatiunea care a dus la indepartarea lui Nicolas Maduro este vazuta drept primul pas concret al asa-numitei "Doctrine Donroe", o relansare a vechii Doctrine Monroe, prin care Washingtonul incearca sa-si reafirme controlul economic si strategic asupra emisferei vestice.

Baza acestei abordari este noua Strategie de Securitate Nationala a SUA, care sustine explicit dreptul Statelor Unite de a bloca accesul rivalilor geopolitici la active considerate sensibile: porturi, retele energetice, infrastructura de transport, resurse naturale sau noduri logistice. Desi nu este mentionata direct, tinta principala este China, devenita in ultimele doua decenii cel mai important finantator si investitor din America Latina.

Din punct de vedere economic, miza este una majora. Comertul dintre China si America Latina a ajuns la 518 miliarde de dolari in 2024, iar investitiile directe chineze in regiune depasesc 180 de miliarde de dolari. Beijingul nu mai joaca rolul clasic de cumparator de materii prime, ci este prezent pe intreg lantul economic: de la porturi si retele electrice, pana la hidrocentrale, exploatari de litiu si cupru, agricultura si chiar infrastructura spatiala.

Pentru pietele globale, Venezuela este un punct-cheie. Tara are cele mai mari rezerve de petrol din lume, iar cine controleaza productia si exporturile influenteaza direct echilibrul energetic global. Declaratiile lui Trump, potrivit carora SUA ar urma sa administreze Venezuela si sa exploateze resursele petroliere, ridica semne de intrebare legate de viitoarea arhitectura a pietei energetice, de pozitia OPEC si de relatiile comerciale dintre marile economii.

Dificultatea Washingtonului este ca incearca sa intoarca un proces deja consolidat. In 14 din cele 33 de state latino-americane, China a depasit SUA ca principal partener economic. In Brazilia, companiile chineze controleaza parti importante din reteaua de electricitate si investesc masiv in energie verde. In Peru si Argentina, porturile si logistica sunt tot mai dependente de capitalul asiatic. O ruptura rapida ar veni cu costuri economice semnificative.

Pozitia guvernelor din regiune reflecta acest calcul pragmatic. Brazilia refuza sa sacrifice relatiile comerciale cu China, Mexicul nu isi schimba strategia industriala, iar Argentina incearca sa blocheze doar proiectele cu potential militar, fara a inchide usa investitiilor. Mesajul este clar: fara o alternativa investitionala solida din partea SUA, presiunea politica are limite.

In acest context, America Latina risca sa devina un nou camp de test pentru fragmentarea economiei globale. Fluxurile de capital, comertul cu materii prime si investitiile in energie si infrastructura nu mai sunt decise doar de randament si eficienta, ci tot mai mult de pozitionarea geopolitica. Pentru pietele financiare, asta inseamna volatilitate mai mare, riscuri politice crescute si o linie tot mai subtire intre economie si securitate nationala.