Zf 24

In ultimele luni am observat reparatia, cu o frecventa din ce in ce mai ingrijoratoare, a cazurilor in care autoritatile fiscale instituie masuri asiguratorii inainte de emiterea unui titlu de creanta fiscala - decizia de impunere. Aceasta este o practica pe care mediul de afaceri a mai cunoscut-o in trecut si care risca sa genereze, din nou, efecte extrem de grave asupra activitatii economice a contribuabililor.

In concret, autoritatile fiscale au reinceput sa dispuna masuri asiguratorii, fie la incheierea unui control inopinat si concomitent cu declansarea inspectiei fiscale, fie pe parcursul inspectiei fiscale propriu-zise, insa anterior emiterii deciziei de impunere. Cuantumul sumelor astfel "asigurate" este stabilit exclusiv in baza unei estimari a organului fiscal, estimare care nu are drept fundament un titlu de creanta.

Pentru publicul larg, este important de reamintit ce inseamna mai exact masurile asiguratorii in materie fiscala. Codul de procedura fiscala prevede trei instrumente principale: sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile ale contribuabilului, poprirea asiguratorie asupra disponibilitatilor banesti din conturile bancare si poprirea asiguratorie la terti, respectiv asupra sumelor pe care tertii le datoreaza contribuabilului.

Aplicarea oricarei masuri are un impact imediat si profund asupra contribuabilului, deoarece blocarea conturilor bancare, imposibilitatea de a-si incasa creantele de la terti sau sechestrarea unor bunuri esentiale pot paraliza complet activitatea acestuia, afectand grav cash-flow-ul, relatiile comerciale, capacitatea de a plati salarii sau furnizori, precum si o posibila deschidere a procedurii de insolventa.

Toate acestea se intampla, subliniem, in baza unei simple estimari ale unui potential prejudiciu, care ulterior poate fi redus semnificativ sau chiar infirmat prin decizia de impunere sau prin procedurile de contestare, si in afara unei executari silite - asadar in lipsa unei datorii certe a contribuabilului.

Din punct de vedere juridic, aceste masuri au un caracter asigurator, nu executoriu, dupa cum am evidentiat anterior. Ele nu ar trebui sa functioneze ca o sanctiune anticipata si nici ca un mecanism de presiune, ci doar ca un instrument de protejare a unui eventual drept de creanta al statului, in conditii foarte bine determinate de lege. Codul de procedura fiscala conditioneaza instituirea lor de existenta unei situatii exceptionale, in care autoritatile fiscale demonstreaza un risc real si concret ca potentialul debitor sa se sustraga de la plata obligatiilor fiscale (ce vor fi stabilite in viitor), sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul sau sa ingreuneze in mod semnificativ colectarea eventualei creante.

Daca aceste conditii sunt tratate formal sau prezumate automat, se deschide larg poarta unor potentiale abuzuri, exact asa cum s-a intamplat in urma cu mai multi ani, cand instantele de judecata au fost nevoite sa intervina in numeroase cazuri pentru a anula masurile asiguratorii impuse cu exces de administratia fiscala.

Avand in vedere cele expuse, credem ca reactia contribuabilului trebuie sa fie rapida si bine calibrata. Masurile asiguratorii nu sunt "definitive" si nici intangibile. Ele pot si trebuie atacate in fata instantelor de judecata, atat sub aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei. Practica judiciara a aratat constant ca instantele sunt dispuse sa verifice in mod real existenta riscului invocat de organul fiscal si proportionalitatea masurii dispuse.

De asemenea, Codul de procedura fiscala ofera si alternative practice pentru ridicarea sau suspendarea masurilor asiguratorii. Contribuabilul poate constitui o scrisoare de garantie bancara sau poate oferi alte garantii acceptate de organul fiscal, in vederea inlocuirii masurilor. De asemenea, este posibila obtinerea suspendarii executarii masurilor prin hotarare judecatoreasca, insa cu plata unei cautiuni substantiale.

Nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca legislatia romana permite, in anumite conditii, atragerea raspunderii functionarului public care a dispus sau a semnat un act vadit nelegal sau abuziv, cu incalcarea flagranta a prevederilor legale. Desi este o cale rar utilizata, ea nu ar trebui ignorata, mai ales in situatiile in care prejudiciul cauzat contribuabilului este, de cele mai multe ori, semnificativ si nu arareori ireparabil.

Semnalul de alarma pe care dorim sa il tragem nu este unul ce priveste controlul fiscal sau colectarea impozitelor si taxelor, ci este despre riscul de a transforma o situatie exceptionala - cand este cu adevarat necesar aplicarea masurilor asiguratorii, intr-una obisnuita, normala.

Un mediu de afaceri sanatos are nevoie de predictibilitate, proportionalitate si respectarea stricta a garantiilor legale, astfel incat echilibrul dintre interesul statului si drepturile contribuabilului nu trebuie sa fie doar o exigenta juridica, ci o conditie esentiala pentru incredere, investitii si stabilitate economica. Iar acest echilibru merita aparat, de ambele parti, cu buna-credinta si responsabilitate

Alex Slujitoru, partener KPMG Legal - Toncescu si Asociatii, Alexandru Comanescu, partener asociat KPMG si Razvan Bratila, counsel KPMG Legal - Toncescu si Asociatii