×

Accesează
contul existent

Companii

Profitul net al distribuitorului de lubrifianti auto Star Lubricants, controlat de familia Silaghi...

Profitul net al distribuitorului de lubrifianti auto Star Lubricants, controlat de familia Silaghi din Cluj, a scazut cu 10,5% in 2024, la afaceri de 83,2 mil. lei

16.10.2025, 17:00 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Distribuitorul de lubrifianti auto si industriali Star Lubricants, controlat de familia Silaghi din Cluj, a raportat pentru 2024 o cifra de afaceri de 83,2 mil. lei (16,7 mil. euro), in scadere cu 3,3% fata de anul anterior, cand compania a avut afaceri de 86,1 mil. lei (17,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF facute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor.

Distribuitorul de lubrifianti auto a realizat anul trecut un profit net de 3,9 mil. lei (793.000 de euro), mai mic cu 10,5% fata de anul precedent, cand Star Lubricants a obtinut un castig net de 4,4 mil. lei (891.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un numar mediu de 49 de angajati.

Star Lubricants este partener al Exxon Mobil, care isi produce lubrifiantii Mobil in fabrici situate in mai multe tari, printre care Italia, Franta, Finlanda, Olanda, Suedia, dar si Statele Unite ale Americii sau Japonia. Compania clujeana vinde produse si in Israel, sub brandul Mobil, al gigantului petrolier american Exxon Mobil. Star Lubricants vinde lubrifianti atat in sistem B2B (business to business - n. red.), cat si in sistem B2C (business to consumer - n. red.), printre clienti numarandu-se service-uri auto, magazine de piese auto, producatori si importatori de masini.

Star Lubricants a fost infiintata in luna noiembrie din 1993 la Cluj-Napoca si a activat tot timpul ca importator de lubrifianti, la inceput sub brandul Esso. Ulterior, a devenit partener al americanilor de la Exxon Mobil. Compania are sapte puncte de lucru in tara, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Iasi, Braila si Craiova. Businessul este unul de familie, fondat de Claudiu Silaghi si preluat acum de cei doi fii ai sai. Pe piata locala de lubrifianti auto, mai activeaza rusii de la Lukoil Lubricants, Castrol, Shell, dar si concurenti mai mici, cu produse mai ieftine.

laurentiu.cotu@zf.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare